Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Dragnea despre scandalul din jurul dosarului său

Publicat in Ziua Constanta, luni 7 octombrie 2013 ·

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu ştie unde se află în prezent dosarul său privind referendumul şi nici avocatul nu este la curent, el respingând totodată acuzaţiile de tergiversare a acestui caz.

Liviu Dragnea a respins, într-o emisiune la B1 Tv, acuzaţiile privind o încercare de a tergiversa cazul, argumentând că şi-a exercitat dreptul de a studia dosarul. El a menţionat că sunt "84 sau 86 de volume" cu declaraţii ale martorilor, expertize tehnico-ştiinţifice, transcripturi după înregistrări. "Sunt studios şi riguros. (...) M-am uitat cu atenţie să văd: din miile alea de martori care au fost audiaţi la DNA, prin biserici, pe uliţe, pe la ei acasă, cu Biblia prin maşină, domnule, o fi spus cineva «m-a pus ăla să fac ceva, Liviu Dragnea». N-am văzut asta", a spus Dragnea.

Întrebat unde se află dosarul, Dragnea a precizat că nu ştie şi nici avocatul său nu este la curent. "Eu am aflat de la Traian Băsescu că dosarul meu a ajuns la Codruţa Kovesi. (...) Luăm de bun ce spune preşedintele", a declarat el.

Vicepreşedintele PSD a susţinut că principala acuzaţie care i se aduce este că ar fi adus "foloase necuvenite PSD sau USL (...) constând în prezenţa la vot". "Asta mi se pare ceva foarte grav, pentru că înseamnă că orice partid care face campanie electorală sau şeful de campanie poate să fie acuzat la un moment dat de lucrul ăsta", a adăugat el. "Am fost acuzat că am făcut un sistem informatic şi din dosar reiese - din declaraţii sub jurământ şi alte probe - că nu am făcut acel sistem informatic. Sunt acuzat că am trimis sms-uri şi din dosar reiese că n-am trimis niciun sms. Nu prea am văzut vreo probă pe acolo. Cel mai greu lucru este să te aperi de ceea ce n-ai făcut", a mai spus Liviu Dragnea.

Pe de altă parte, în emisiunea televizată Liviu Dragnea a negat că Victor Ponta ar fi greşit prin declaraţiile referitoare l

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 27 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Black Sea Oil & Gas a lansat o nouă companie, BSOG Energy SRL, axată pe dezvoltarea de centrale de biogaz în România

News.ro acum 29 minute
Black Sea Oil & Gas SA (BSOG), împreună cu acţionarii săi, firma globală de investiţii Carlyle şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), anunţă lansarea BSOG Energy SRL, o nouă companie axată pe dezvoltarea de centrale de biogaz

CSM: Cei mai mulți dintre candidații la admiterea în magistratură au picat testul psihologic

Gandul acum 19 minute
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat, marți, că mai puțin de 16% dintre cei 234 de candidați care s-au prezentat la examenul psihologic pentru intrarea în magistratură au fost admiși. Dintre cei respinși, 92,39% nu au obținut media mi

Percheziții la sediul Ambulanței Prahova. Suspiciuni de împrumuturi CAR în baza unor adeverinţe de salariat falsificate

HotNews acum o ora
Procurorii efectuează miercuri șapte percheziții la sediul unor persoane fizice, la sediul unei instituţii publice şi la sediul unei instituţii financiare din Ploiești. Potrivit unor surse judiciare ciate de Agerpres, percheziţii au loc la sediul Se

Stradă închisă după ce polițiștii au găsit un proiectil pe trotuar. A fost evacuată o școală din apropiere

Ziare.com acum o ora
Traficul a fost restricționat pe o stradă din Sectorul 3, după găsirea unui proiectil pe trotuar, miercuri, 29 mai. O școală din apropiere a fost evacuată complet. Geniștii au analizat dispozitivul și au ajuns la concluzia că nu reprezintă un perico

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum o ora
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Un bărbat a murit într-un bazin de înot din Timișoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Press Alert acum 25 minute
Foto: Arhivă Tragedie, marți seara, la bazinul de înot din zona Dacia din Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 31 de ani a murit în timp ce înota. Cei prezenți l-au scos din apă și au încercat să-l resusciteze până la sosirea echipajelor de urgenț

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 22 minute
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Coreea de Nord trimite peste 90 de baloane pline cu gunoi şi murdărie în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Armata sud-coreeană a informat că au fost detectate peste 90 de baloane pline cu deşeuri trimise de Coreea de Nord, la câteva zile după ce Phenianul a ameninţat că va răspunde trimiterii de materiale de propagandă împotriva regimului de către activi

Un copil de 5 ani a ajuns la spital după ce a băut benzină. Unde se aflau părinții băiatului în timpul incidentului

Ziare.com acum o ora
Un băiețel de 5 ani din comuna gorjeană Dăneşti a ajuns la spital după ce a băut dintr-o sticlă în care era benzină. Într-un moment în care părinții nu au fost atenți, minorul a luat sticla cu benzină și a băut din ea, conform Adevărul. Cantitatea î

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/21°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°