Echipa naţională de fotbal a României va juca vineri cu Andorra şi marţi cu Estonia, având un ochi aţintit asupra celorlalte meciuri din grupă. Speranţele noastre sunt în mâna Olandei.
Varianta superoptimistă: calificarea în buzunar încă de vineri
În meciurile de vineri, Olanda încurcă Ungaria, iar Turcia nu câştigă în Estonia. România îşi câştigă partidele şi e la baraj!
Varianta logică: Olanda îşi face treaba în ambele meciuri
Olanda încurcă atât Ungaria, cât şi Turcia, iar România ia toate punctele din meciurile cu Andorra şi Estonia: mergem la baraj!
Varianta mai grea: să câştigăm la scor meciurile noastre
Olanda nu pierde cu Ungaria, dar ia bătaie în Turcia. Dacă „otomanii” înving şi în meciul de vineri cu Estonia, România are nevoie să spulbere Andorra şi Estonia în ultimele două meciuri, pentru a-i depăşi pe turci la golaveraj.
Varianta pesimistă: maghiarii se impun în Olanda
Ungaria câştigă pe „Amsterdam Arena”, caz în care nu mai avem nicio şansă de calificare.
Programul meciurilor
Vineri, 11 octombrie: Andorra – România (21.30, TVR 1). Olanda – Ungaria, Estonia – Turcia
Marţi, 15 octombrie: România – Estonia (20.00, Antena 1) , Turcia – Olanda, Ungaria - Andorra
Clasamentul grupei
1.Olanda 8 7 1 0 24-4 22
2. Ungaria 8 4 2 2 18-12 14
3. Turcia 8 4 1 3 14-7 13
4. Romania 8 4 1 3 13-12 13
5. Estonia 8 2 1 5 6-16 7
6. Andorra 8 0 0 8 0-24 0
Dacă România câştigă cele două meciuri şi va ocupa locul doi în grupă va acumula 19 puncte.
În stabilirea clasamentului locurilor doi din cele nouă grupe, se anulează rezultatele cu Andorra, deci România va rămâne cu 13 puncte. Sunt şanse infime ca echipa noastră să fie cea mai prost clasată echipă de pe locul doi, cu această zestre, de 13 puncte.
Ce-i motivează pe olandezi
Naţionala batavă are