Sunt un român mic, mic de tot. În sensul că mă aflu mai la sfârşitul unei cozi, care înseamnă vreo 18.000.000 de conaţionali, cei rămaşi în ţară după ce unii au luat-o pe dealuri şi câmpii străine, să facă agricultură acolo, deoarece în România se face doar politică. Nu este exclus să fiu chiar al 17.999.999-lea pe lista de aşteptare. În faţa cozii se află politicienii care ne conduc, unii la putere, alţii în opoziţie, angrenaţi într-o scărmăneală fără sfârşit. Tabloul este dezolant. De ce stăm la coadă? Pentru că aşa am fost învăţaţi în timpul comunismului. Atunci aşteptam să se ”bage” vestitele tacâmuri de pui, sau ulei şi zahăr, cele din urmă luate pe ”cupoane” într-o anumită perioadă. Acum aşteptăm să se bage salarii şi pensii mai mari, dar mai ales locuri de muncă, de care nu duceam lipsă atunci. Coadă comunistă, coadă capitalistă, tot un drac. Pentru că sunt mai mic, mai neajutorat, nici puterea mea de înţelegere nu e prea strălucită. Pe unele le înţeleg, dar nu e cazul să vă bat capul cu ele. Pe altele, nu. Cum ar fi chestia asta cu Roşia Montană. Unii au cerut desecretizarea contractului, să ştim clar: dacă se doreşte binele României, care înseamnă mai mulţi bani şi locuri de muncă pentru noi, că şi de-aia stăm la coadă, de ce se face în secret acest lucru, cu clauze neştiute de mine, sau de ceilalţi? Eu ştiu că binele nu se face pe furiş, doar cu răul se întâmplă aşa. Îmi vine să strig de disperare: Eu te-am ales, politicianule tupeist şi şmecher, ca să-mi dai socoteală pentru tot ce faci în numele meu! Ai părut cinstit, dar m-am păcălit. După ce ai ajuns în vârful puterii, mi-ai întors spatele, apoi ai uitat de mine. Pentru a câta oară? Nu cumva acolo, în acel document, se ascunde altceva, tu-i mama ei de secretizare? Când vine vorba de desecretizare, politicienii din vârful cozii se cam fac că plouă şi dau nişte răspunsuri care te ameţesc. Uneori se schim