Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Banu, membru al familiei academice UPM

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 7 octombrie 2013 ·

Aula Magna a Universităţii „Petru Maior” (UPM) Târgu-Mureş a găzduit ieri şedinţa festivă a Senatului Universităţii consacrată decernării titlului de Doctor Honoris Causa teatrologului şi profesorului universitar George Banu.

La propunerea Facultăţii de Ştiinţe şi Litere şi a Şcolii Doctorală de Studii Literare, Universitatea “Petru Maior” aduce astfel un binemeritat omagiu oferindu-i distincţia supremp reputatului teatrolog, profesor de studii teatrale la Université Sorbonne Nouvelle – Paris, membru de onoare al Academiei Române, distinsă şi prestigioasă personalitate a culturii române contemporane, critic de teatru de prestigiu mondial. “George Banu a avut o activitate remarcabilă în calitate de profesor de studii teatrale la Université Sorbonne Nouvelle dinParisdar şi ca preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de teatru. De asemenea, profesorul George Banu a fost între anii 1990-2001 preşedinte al Academiei Experimentale a Teatrului. Acordarea acestei distincţii reprezintă un semn de apreciere sinceră a activităţii remarcabile a unei personalităţi de incontestabilă anvergură a culturii româneşti contemporane”, a precizat prof. univ. dr. Iulian Boldea, decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere din cadrul UPM.

Teatrul ca obiect de studiu

Proaspătul intrat în familia academică a Universităţii “Petru Maior” a vorbit celor prezenţi despre teatrul viu, despre procesul accederii acestuia în mediul universitar. “Spre deosebire de alte domenii, domeniul teatrului căruia m-am dedicat e un domeniu rebel, dacă pot spune astfel în ce priveşte studiile universitare. Nu vorbesc de istoria teatrului ci de estetica teatrului concret, a spectacolelor, a regiei, căci eu despre acestea am învăţat. Oameni ca mine precum profesorul meu Bernard Dort care m-a marcat profund, soţia mea Monique Borie şi alţi colegi, au luptat tocmai pentru ca teatrul să poată

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 10 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 9 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 5 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 5 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 5 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 8 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Cerere surprinzătoare a poliţiei germane: bere cu alcool 1% pentru suporterii englezi

News.ro acum 6 ore
Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen. Autori

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

18°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°