Aş începe prin a spune că de o opoziţie puternică, credibilă, ca alternativă la actuala putere, pe care să o cenzureze metodic şi eficient, avem nevoie, ca ţară în plin avânt democrativ şi comunitar. Anul de graţie, 2013, e pe ducă. Vine un an 2014, prin excelenţă electoral. Cât o priveşte, Uniunea Social-Liberală şi-a stabilit din vreme obiectivele. Vrea să câştige şi europarlamentarele şi prezidenţialele. De mai bine de un an de zile, toată naţia, cred, îi ştie şi prezidenţiabilul, în persoana dlui Antonescu. Drept e că, de câtva timp, în „Uniune” a intrat dihonia. Nu ştim ce l-o fi apucat pe inefabilul Crin, că şi-a schimbat ţinta principală de atac. Nu-l mai foarfecă în tirade ucigătoare pe Traian Băsescu, pentru că acesta nu mai contează politic, nu mai e o ţintă. Ţinta predilectă a devenit „prietenul” şi co-liderul Victor. Dă în el şi în deciziile lui fără menajamente, de zici că stimabilul Antonescu nu e la putere şi n-are jumătate din guvern. Dl Crin, cu limbuţa lui ascuţită şi verbiajul tare spontan şi colorat, face figura unui opozant sadea. Victoraş zâmbeşte, spune că se luptă să ţină alianţa în viaţă şi încasează la greu.
Se rupe USL! - jubilează pe dreapta toate partiduleţe, toate grupusculele, cu speranţa că astfel cresc şansele de prăbuşire a „monstruoasei coaliţii” şi de resetare a actanţilor în perspectiva înfruntărilor electorale din 2014. În afară de jubilaţie şi speranţa „teoretică” de renaştere, ce mai face în acest timp „dreapta”? Dreapta aşa-zisă autentică „neistorică”, curată, modernă şi patriotică. Vedem doar o viermuială, o îmbrânceală de orgolii şi meschinării, cu lideri mititei şi gălăgioşi şi nicio voce mai acătării în jurul căreia să se structureze un proiect comun, cu sorţi de izbândă. N-ar trebui să se întâmple aşa ceva, dacă ţinem cont că însuşi dl Băsescu, mare bărbat politic, cel mai dibaci cârmaci şi dreptaci dintr