Silviu Dancu este un scriitor care, după o postare pe blogul lui, i-a speriat de moarte (la propriu) pe Gâdea, Badea, Ciuvică sau Ciutacu. Noi am stat de vorbă cu el și ni se pare că e un om pașnic plin de inteții bune. Bașca, a zis că dă și-o bere! Postarea de blog care te-a adus în prime-time la Antena 3 începe cu “Ciutacu, ești mort! Badea, ești mort! Gâdea, ești mort! Ciuvică, ești mort!”. Ce vrei să faci, să ne lași fără material de râs? Nu-i vrea nimeni morți! Un jurnalist m-a întrebat într-un interviu ”De ce ne vrei morți?” Am răspuns: ”Dar nu vă vreau morți, dimpotrivă, vă vreau vii!” Aici e toată treaba: în text eu doar am constatat moartea unui tip de jurnalism, am constatat moartea a ceva pe care l-aș fi dorit extrem de viu. Am scris și publicat materialul pe data de 9 septembrie. Protestele începuseră de câteva zile și o mare parte a presei și a televiziunilor le ignorau. Iar atunci când nu le ignorau, le relativizau sau le aruncau în derizoriu. Ce a urmat a fost a fost cumva macabru: și-au pus singuri numele în chenar negru! Textele de pe ecran manipulau audiența cu mesaje emoționale prefabricate. Chestia asta mi s-a părut sinistră. S-au lamentat că-i ameninț cu moartea! Adică cineva strigă la tine să te trezești, îți reproșează că ai murit ca jurnalist pentru că ai ajuns să trăiești în afara realității și tu să interpretezi asta ca pe o amenințare cu moartea? Recunosc, am râs, dar de stupoare! Mi s-a părut literalmente dureros că au confirmat cu supra-măsură tot ceea ce scrisesem în articol despre ei. Aș fi preferat să nu fi fost așa! Aș fi preferat să văd cum replica lor ar fi fost atât de vie încât să simt că m-am pripit, că am greșit profund. N-au făcut-o! Dimpotrivă, mi-au dat dreptate, iar asta a fost, cum ziceam, înspăimântător. Mai mult, au lăsat să se înțeleagă ceva pe care nu mi l-am putut închipui atunci când am scris textul: s-au c