Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Te-a înşelat? Ce e de făcut

Publicat in Click, luni 7 octombrie 2013 ·

Ţi-a fost dat să afli ce nu voiai să auzi vreodată – că partenerul tău „a călcat strâmb“. Deşi simţeai că el este jumătatea ta, acum te confrunţi cu o situaţie incertă. Nu e simplu să iei o decizie, însă există câteva lucruri de care poţi ţine cont ca să faci faţă situaţiei.

Erați mereu împreună, aveați încredere unul în celălalt, dar orizontul dragostei voastre s-a întunecat brusc atunci când ai aflat că el te-a trădat. Lumea ta interioară părea că s-a prăbușit...

Cântăreşte bine situaţia

Ţi-a jurat cu cerul şi pământul că nu s-a întâmplat decât o singură dată, aşa că poate te gândeşti că ar merita să-i mai acorzi o şansă, mai ales în cazul în care până acum aţi fost foarte apropiaţi şi v-aţi înţeles minunat. Cel mai bine este să iei singură decizia, fără să fii influenţată de vorbele rudelor sau ale prietenilor. Lasă să se mai aşeze lucrurile înainte de a lua o hotărâre. Astfel vei fi sigură că sentimentele contradictorii nu te vor împinge să faci o alegere greşită. În cazul în care balanţa înclină către iertare, nu te pripi să-i spui că-l primeşti înapoi în viaţa ta şi că vrei să uitaţi de cele întâmplate. Spune-i că te-ai gândit să-i acorzi o a doua şansă, mai exact o perioadă în care să-ţi arate că se implică trup şi suflet în relaţie, după care vei hotărî definitiv dacă veţi mai putea sau nu forma un cuplu.

Dă-i şansa să-ţi spună ce s-a întâmplat

Pentru liniştea ta sufletească, indiferent că veţi mai rămâne împreună sau nu, încearcă să ai o discuţie serioasă cu el. Lasă-l să se explice cumva, să-ţi spună ce l-a determinat să te înşele. Încurajează-l să ţi se destăinuie. Când vorbeşte, fii atentă şi la modul în care se comportă, dacă gesticulează sau nu, aşa îţi vei da seama dacă minte ori spune adevărul. Apoi, descarcă-ţi şi tu sufletul în faţa lui, fă-l să înţeleagă că ceea ce a făcut te-a rănit şi că va fi foarte greu să-ţi

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 8 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 2 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 3 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 4 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 7 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 7 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Vremea

București
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°