> Pentru studenţii din anii mai mari, cazarea ar putea fi în mai, iar pentru cei din anul I, în septembrie
Conducerea Universităţii Suceava intenţionează ca de la anul să „revigoreze” sistemul de cazare, organizându-l în doua etape, primăvara şi toamna.
Rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a precizat, săptămâna trecută, că în luna mai ar putea fi organizată cazarea pentru studenţii din anii mari, iar în septembrie pentru cei care intră în anul I.
Rectorul Popa a anunţat că se încearcă, în acest an academic, „mărirea capacităţii de cazare”, redând corpului N – clădirea fostului hotel Clasic – utilitatea iniţială, cu excepţia parterului unde sunt amenajate laboratoare de cercetare.
Astfel că acest corp de clădire, unde se află Departamentul de Sănătate, va fi reorganizat, întrucât „e în creştere” şi va fi mutat în alte clădiri din campusul USV. „Sper să reuşim şi să ne organizăm să avem câteva zeci de locuri de cazare pentru toamna viitoare. Avem un an la dispoziţie să ne gândim unde mutăm Departamentul de Sănătate”, a spus rectorul Popa.
Corpul N s-a dat în folosinţă la începutul anului academic anterior, el fiind amenajat cu mobilier şi echipamente de specialitate specifice Departamentului de sănătate, nou înfiinţat la acea vreme.
În prezent, Universitatea dispune de doar 1016 locuri de cazare în cele 4 cămine proprii, total insuficiente faţă de numărul solicitărilor alte circa 300 de locuri fiind oferite studenţilor în câteva cămine aparţinând unor colegii sucevene.