Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei gospodării şi un restaurant, distruse de flăcări. Două persoane au făcut atacuri de panică

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 7 octombrie 2013 ·

Patru incendii puternice s-au înregistrat în mai puţin de 24 de ore, de vineri noapte până sâmbătă după-amiază, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, flăcările distrugând trei gospodării, din Vatra Dornei, Straja şi Voitinel, dar şi un restaurant din comuna Marginea.

Două gospodării în flăcări de la un cablu neizolat corespunzător

Primul eveniment a fost anunţat la dispeceratul pompierilor vineri, în jurul orei 23.45, la Straja. Nu mai puţin de şase autospeciale au fost trimise la faţa locului. La sosirea pompierilor, flăcările cuprinseseră grajdul, şura, garajul, bucătăria de vară şi anexele unei gospodării şi ameninţau să se extindă şi la casa de locuit.

Incendiul s-a propagat cu repeziciune şi la acoperişul locuinţei şi la o anexă a unei proprietăţi învecinate şi erau cât pe ce să cuprindă şi o a treia gospodărie.

Construcţiile din lemn ale gospodăriilor şi aşezarea lor foarte apropiată una de cealaltă au favorizat propagarea focului, susţin specialiştii ISU, care au luptat cu flăcările până spre dimineaţă, incendiul fiind lichidat după ora 3.00.

Pe timpul intervenţiei, paramedicii au acordat primul ajutor unei femei, Maria P. (85 de ani), proprietara celei de-a treia gospodării, care, când a văzut cât de aproape erau flăcările de gospodăria ei, a suferit un atac de panică. Bătrâna a fost transportată cu ambulanţa la spitalul din Rădăuţi, pentru investigaţii suplimentare.

Din fericire pentru octogenară, pompierii au reuşit să stingă incendiul înainte ca acesta să-i afecteze gospodăria.

Flăcările au făcut prăpăd însă în gospodăriile vecinilor bătrânei, Constantin P. şi Dragoş P.

Primului proprietar i-au ars şura (pe 80 de metri pătraţi), adăpostul de animale (pe 100 mp), garajul (40 mp), bucătăria de vară (20 mp) şi alte anexe (40 mp), iar celui de-al doilea, incendiul i-a distrus acop

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum 3 ore
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°