Imediat după amăgirile din 1989 pe postul de televiziune încă naţional al TVR a rulat şi la noi, după 35 de ani de la premieră, un film care ne-a lăsat cu gura căscată şi la propriu şi la figurat, este vorba de “Ferma Animalelor”, după magistralul George Orwell, un film “ pentru copii”, desene animate care în România era necunoscut maselor largi. Noi, “copii” tatălui suprem nu aveam voie să vedem decât Tom şi Jerry, Donald Duck, Chip şi Dale, Popey the Sailor şi ca să avem pe cine ne dezvolta ura,şi pe cine da vina pentru toate relele, eventual 101 Dalmaţieni.
Când a fost difuzat prima oară Ferma Animalelor în 1990, reacţia românilor a fost ca după aselenizarea pe lună a lui Apollo 11 în 1969. Nu ne venea să credem, nu ne vnea să credem pentru că ne vedeam ne recunoşteam în acel film şi nu înţelegeam două lucruri: de unde a ştiut Georgel în 1954 ce se va întâmpla cu noi şi cum de nu ne-am dat noi seama ce se petrece cu noi atâta timp.
Şi eu ca şi ceilalţi am privit înmărmurit filmul şi îmi venea să îmi dau palme, ”gândind înmarmurit la faptul cât am putut să fiu de bou” cum spune Mircea Vintilă în “Bricheta lui Fănel”. Vai cât de mult m-am înşelat. Vai cât de bou am rămas. Am crezul că filmul se referă la noi, la mine, la trecutul meu,al nostru, la ceea ce a fost şi nu va mai fi şi mă bucuram ca prostul. Nu realizam că de fapt filmul este din nou o previziune, o premoniţie şi prezenta de fapt ce se va întâmpla, nu ce s-a întâmplat în România.
Hai să o luăm metodiic. Câte animale din film existau în România acelor vremuri? Era unul căruia i se spune Porcul şi mai erau “copoii”. Cam puţin pentru a justifica apropierea de fermă. Că toţi ne comportam ca nişte gâşte şi priveam ca curca în lemne uneori, sau ca viţelul la poarta nouă la maşinile străine care mai apucau să intre în România, aproape că nu se pune. Că nu aveam voie să guiţăm prea tare