Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DESCOPERIRE INCREDIBILĂ în judeţul Suceava. Specialiştii de la Cambridge sprijină cercetarea

Publicat in Romania TV, luni 7 octombrie 2013 ·

Cea mai mare locuinţă din prima fază a perioadei pre-Cucuteni a fost descoperită de arheologi în localitatea suceveană Baia. Specialişti de la Universitatea Cambridge sprijină cercetările pentru a identifica modul în care, în acea perioadă, se făcea schimb de cereale între China şi Europa. Directorul Muzeului Bucovinei, arheologul Emil Ursu, a prezentat, luni, în comuna Baia, un al doilea sit pre-Cucuteni găsit în urma continuării cercetărilor începute în zonă anul trecut. El a explicat că anul trecut s-au găsit în aceeaşi zonă locuinţe datând din faza a doua a perioadei pre-Cucuteni, fiind găsite două locuinţe, mici, după care alte locuinţe din perioade mai târzii, din epoca bronzului sau epoca fierului. Ursu a arătat că, după continuarea cercetărilor, sub ceea ce se găsise anul trecut, s-a dovedit a fi o locuinţă din prima fază a perioadei pre-Cucuteni. "Este foarte important acest lucru pentru că vorbim de alt doilea sit pre-Cucuteni I descoperit în arealul unei civilizaţii care cuprinde Moldova, sud-estul Transilvaniei, Republica Moldova şi Ucraina. Primul sit a fost descoperit în 1951", a spus Ursu. El a explicat că în condiţiile în care s-a găsit doar un sit din prima fază pre-Cucuteni, de mai mult timp se vorbea de inexistenţa acestei faze, dar că aşezarea descoperită acum la Baia vine să demonteze ceea ce se ştia până acum. "Este foarte nordică această locuire, ceea ce înseamnă că trebuie regândită şi rediscutată şi bineînţeles cercetată această primă fază. Ca datare, aşezarea de la Baia datează undeva 5.200-5.100 Î.Hr.", a spus arheologul sucevean. care a precizat că datarea se va face cu Carbon 14 la un laborator din Germania. Locuinţa descoperită la Baia este foarte mare, de aproximativ 92 de metri pătraţi, fiind cea mare locuinţă găsită vreodată în cultura pre-Cucuteni, a spus Ursu care a precizat că locuinţe mari au apărut o mie de ani mai târziu, î

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum o ora
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum o ora
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă

Adevarul acum o ora
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a angajat, într-o discuţie cu omologul său american Joe Biden, să „lase să treacă asistenţa umanitară” în Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, din sudul Israelului, a transmis vineri Ca

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 8 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum o ora
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°