Medici, asistenți, paramedici, pompierii și toate categoriile de personal care intervin în situații de urgență din întreaga țară vor știi, pe viitor, să acorde și să managerieze primul ajutor în caz de urgență cu mai multă acuratețe indiferent de tipul de accident, natura situației, în urma pregătirii calificate în primul Centru Național de Formare în Asistența Medicală de Urgență în Coordonarea Accidentelor cu Multiple Victime. Centrul este administrat de UPU-SMURD Târgu-Mureș în cooperare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea”al județului Mureș și este unul dintre cele mai moderne din Europa Centrală și de Est, după renovarea și dotarea sa cu echipamente performante, cu sprijinul Fundației Vodafone România.
Centrul a fost inaugurat în prezența autorităților locale precum și a lui Martin Harris, Ambasadorul Marii Britanii la București și Inaki Berroeta, CEO Vodafone România.
Clădirea în care este amenajat centrul este fosta baracă SMURD din incinta curții Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș. ”Centrul permite instruirea și simularea în situațiile medicale de urgență, precum și în coordonarea intervențiilor de urgență la nivel înalt”, a precizat dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD.
Instruire pe echipament de ultimă generație
Centrul conține mai multe săli de instruire dedicate. Există o sală de ultrasonografie, de ecografie dotată cu un ecograf și două manechine. Ecograful are o interfață computerizată, un soft care permite instruirea pe diferite niveluri de competență a medicilor care vin să facă aceste cursuri, pornind de la ecografie cea mai simplă până la ecografie generală și inclusiv elemente de ecografie specială.
O altă sală, cu o capacitate de 30 de persoane, care poate fi împărțită printr-un perete mobil în două spații mai mici, găzduiește simulatorul pentru medicină de dezastre. ”Es