Managerul Teatrului Naţional Cluj-Napoca, despre o sărbătoare teatrală şi despre trupa pe care o conduce.
Timp de patru zile s-au desfăşurat Întâlnirile Internaţionale de la Cluj, eveniment iniţiat cu trei ani în urmă de managerul Teatrului Naţional Cluj-Napoca, Mihai Măniuţiu, care a hotărât ca ediţia 2013 să fie dedicată lui George Banu, “strălucită personalitate a teatrului mondial şi românesc”. La închiderea acestei sărbători, Măniuţiu afirma: “Acompaniaţi şi acompaniindu-l pe George Banu (...), am traversat împreună zile de mare intensitate, care cred că vor rămâne în memoria spectatorilor ca tot atâtea întâmplări cu deplină şi benefică rezonanţă spirituală(...). I-am solicitat, la final, lui Mihai Măniuţiu un interviu şi el ni l-a acordat.
■ Jurnalul Naţional: S-a încheiat încă o ediţie a Întâlnirilor Intrenaţionale de la Cluj. Ce ne puteţi spune, acum la final, despre acest eveniment care a avut un program divers şi dens?
■ Mihai Măniuţiu: Lumea pare fericită; publicul a fost entuziast în toate serile. La Teatrul Naţional am avut trei spectacole, create de o triadă de aur a regiei româneşti. Am început cu Silviu Purcărete, “Ce nemaipomenită aiureală!” de Eugène Ionesco, am continuat cu Tompa Gábor, “Trilogia Aureliu Manea” de Aureliu Manea - o figură legendară a teatrului românesc, şi am încheiat cu Alexandru Dabija, “Sânziana şi Pepelea” de Vasile Alecsandri. La Teatrul Maghiar au fost: “Leonce şi Lena” de Büchner, “Născut pentru niciodată” de András Visky, spectacole regizate de Tompa Gábor, şi “Plugarul şi moartea” de Johannes von Tepl, o premieră semnată de mine. Deci spectacole, dar şi dezbateri, recitaluri de muzică, lansări de carte... De fapt, lucruri care ne unesc... Apropo de unire. Acesta nu este un festival. Am organizat întâlniri internaţionale, cu o participare naţională foarte serioasă. Sunt 60% invitaţi români şi 40% - str