Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apa Serv a descoperit legea 544/2001

Publicat in Ceahlaul, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Pe adresa redacției am primit un e-mail de la Apa Serv Neamț din care aflăm că respectiva societate beneficiară de bani publici s-a hotărât să vină în sprijinul presei locale. Despre cea națională nu se face citire, de unde deducem că are un statut special și că ea nu este ajutată de compania producătoare de apă. Ajutorul este de fapt o mică șmecherie: orice informație trebuie să facă obiectul unei cereri potrivit legii 544/2001 a accesului la informațiile publice. Consultanții societății au dat asigurări că în felul acesta vor putea fi ghidonate informațiile pentru presă cum vrea conducerea companiei. Iar întrebările adresate ei vor putea fi contracarate cu articole în presa de casă care să demonteze orice fel de posibilă anchetă. Prin e-mail-ul responsabiliului de publicitate – ce are respectiva cu informațiile? – am fost anunțați că dacă vrem informații, trebuie să facem frumos cereri și să așteptăm răspuns, când o vrea compania. Și dacă vrea. Pe această cale îi asigurăm pe cei din conducerea companiei că respectivul formular ne este cunoscut, la fel ca și legea în integralitatea ei. În lege se specifică clar când este nevoie de cerere de informații și când nu. Și tot în lege există și niște paragrafe cu privire la sancțiunile pentru cei care nu respectă legea sau o interpretează în mod abuziv. (V.B.) Pe adresa redacției am primit un e-mail de la Apa Serv Neamț din care aflăm că respectiva societate beneficiară de bani publici s-a hotărât să vină în sprijinul presei locale. Despre cea națională nu se face citire, de unde deducem că are un statut special și că ea nu este ajutată de compania producătoare de apă. Ajutorul este de fapt o mică șmecherie: orice informație trebuie să facă obiectul unei cereri potrivit legii 544/2001 a accesului la informațiile publice. Consultanții societății au dat asigurări că în felul acesta vor putea fi ghidonate informațiile pentru

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024: România - Ucraina. Cum arată primul 11 al Tricolorilor la debutul în Germania

Wall-Street.ro acum 26 minute
România debutează azi la Campionatul European de Fotbal - Euro 2024 - din Germania, împotriva naționalei Ucrainei, meci ce are loc de la ora 16:00, ora României, iar selecționerii celor două naționale au anunțat formulele de start. Meciul are loc pe

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 2 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Ministerul Finanţelor lansează marţi o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanţelor lansează marţi, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie. A treia ediţie a programului de titluri de stat va conţine şi emisiunile uzuale.

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

ALEGERI LOCALE 2024 - Radu Mihaiu: Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală / Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală, el precizând că alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete.

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 3 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 5 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

15 morţi şi zeci de răniţi, după ciocnirea a doua trenuri în India. Un vagon a rămas în poziţie aproape verticală, fiind proiectat peste celălalt tren - VIDEO, FOTO

News.ro acum 33 minute
Un tren de marfă s-a izbit luni de un tren de pasageri care staţiona, în statul indian Bengalul de Vest, cel puţin 15 persoane pierzându-şi viaţa, iar câteva zeci fiind rănite, a anunţat poliţia, un accident pe care autorităţile feroviare l-au pus p

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°