Esteve Soler, dramaturg catalan, profesor de scriere dramatică, este autorul unei trilogii în care se dovedeşte a fi contra tot. Contra democraţiei, Contra progesului, Contra iubirii. Nu, Soler, nu este un bărbat încă tânăr, dar acrit ori care pozează în a fi acrit prematur de lume şi de viaţă.
Cu atât mai mult nu este un nihilist de profesie. Însă, privind şi cercetând cu atenţie împrejurul său, observând lumea în care trăieşte, Soler a depistat anomalii, excese, aberaţii rezultate din supralicitarea/suprasolicitarea în societatea postmodernă a unor concepte şi valori fundamentală în virtutea şi în baza cărora se cuvine să fie organizate viaţa şi raporturile interumane. Problema e, ne atrage atenţia Soler, că respectivele concepte şi valori au început să fie asimilitate unui gumilastic întins la maximum, iar aceasta a dus la denaturarea gravă, primejdioasă a ideii de democraţie, de progres, de iubire.
Trilogia lui Soler, excelent tradusă în româneşte de Luminiţa Voina-Răuţ, a ajuns, iată!, să fie integral reprezentată în România. Nu la acelaşi teatru, nu doar în limba română. Contra democraţiei a fost montată într-un spectacol viu, jucăuş, însă plin de miez, semnat de Alexandru Dabija la Secţia germană a Teatrului Naţional “Radu Stanca”, Contra progresului a atras atenţia foarte tânărului şi talentatului regizor Bobi Pricop care a montat-o în spaţiul experimental de la Sala Izvor a Teatrului “Lucia Surdza Bulandra”, iar Contra iubirii a cunoscut prima versiune scenică pe o scenă românească cu actorii Companiei “Liviu Rebreanu ” din Târgu Mureş, într-un spectacol ce avut premiera la sfârşitul stagiunii trecute.
Deşi împlinită, deşi “gata” din toate punctele de vedere- şi regizoral, şi scenografic, şi actoriceşte- montarea lui Bobi Pricop cu piesa Contra progresului, prezentată la Bucureşti în două reprezentaţii de avanpremieră la finele lunii