Membrilor fostului Departament al Securităţii Statului care l-au anchetat pe disidentul Gheorghe Ursu le era teamă, printre altele, că acesta îşi construia o carabină cu lunetă pe care voia să o folosească pentru a-l împuşca pe Ceauşescu.
Dosarul în care se judecă uciderea disidentului Gheorghe Ursu are, astăzi, un nou termen la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. Un termen care ar putea fi decisiv pentru mersul cauzei. Dintr-o declaraţie pe care fiul disidentului, Andrei Ursu, a dat-o la începutul procesului reiese că organelor fostei Securităţi le era teamă, printre altele, că Gheorghe Ursu îşi construia o carabină cu lunetă pe care voia să o folosească pentru a-l împuşca pe Ceauşescu. "În timpul zilei, tatăl meu era anchetat de organele Securităţii, iar când venea acasă ne spunea că era ameninţat pentru a spune despre amicii lui dacă au organizat un complot anticeauşist, cum a transmis materiale la Europa Liberă şi dacă a plănuit să îşi facă o puşcă şi o lunetă cu care să îl asasineze pe Ceauşescu", se arată în declaraţia semnată de Andrei Ursu.
Ameninţat că va fi aruncat pe fereastră
În acelaşi document, Andrei Ursu spune că tatăl său era ameninţat direct de anchetatorul Securităţii Marin Pârvulescu. "A fost ameninţat de Pârvulescu. Când tatăl meu nu mai voia să spună nimic despre amicii lui, ofiţerul de Securitate Pârvulescu îl ameninţa că îl va arunca pe fereastră. Tatăl meu nu a dorit să mai declare nimic, deşi era ameninţat, iar la scurt timp după acest incident, a fost arestat pentru o infracţiune de drept comun", mai scria Andrei Ursu într-o declaraţie dată instanţei.
Cum îl anchetau securiştii pe Ursu în arestul miliţiei
Potrivit dovezilor pe care le deţine Andrei Ursu, Marin Pârvulescu, cel împotriva căruia s-a făc