Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa britanică are trei zile la dispoziţie pentru a susţine planurile guvernului de a înfiinţa o nouă instituţie de reglementare a mass-media

Publicat in Gandul, marți 8 octombrie 2013 ·

Guvernul lui David Cameron dă presei britanice trei zile pentru a-i susţine planurile de înfiinţare a unui organism independent de reglementare, al cărui cadru a fost trasat printr-un acord politic şi fără consultarea mass-media în luna martie, anunţă The Guardian.

Termenul de trei zile vine după ce ministrul Culturii, Maria Miller, a respins propunerea breslei pentru crearea noului organism de reglementare a presei britanice, pe motiv că nu ar fi fost suficient de independent. Decizia cabinetului englez de a merge mai departe cu propriul plan de înfiinţare a acestei instituţii prin cartă regală (ceea ce înseamnă că statutul său nu va putea fi modificat decât cu o majoritate de două treimi în fiecare dintre cele două camere ale Parlamentului britanic) readuce cele două părţi - presa şi partea politică - în situaţia iniţială, în care mass-media ar putea decide să ignore noul organism de reglementare şi să meargă mai departe cu propriile organisme.

Miller a mai explicat că propunerile industriei mass-media nu respectau „principiile fundamentale” ale raportului întocmit anul trecut de Comisia Leveson, care a fost creată ca urmare a scandalului interceptărilor telefonice din presa britanică. Această comisie a propus, în raportul care analiza condiţile din breaslă ce au făcut posibile unele dintre cele mai mari derapaje din istoria jurnalismului european, înfiinţarea unui nou organism de supraveghere a presei. Argumentul Comisiei este că vechea Press Complaints Commission şi-a dovedit ineficienţa.

„Propunerile (partidelor, n.red.) pe care le analizăm acum sunt menite să ajute publicul, dar şi să garanteze libertatea presei, pe care o preţuim atât de mult”, a mai declarat Maria Miller. Citiţi aici toată declaraţia ministrului britanic al Culturii

Versiunea finală a textului care urmează să fie supus la vot în 30 octombrie va fi publicată viner

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 39 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°