Duminică au fost două proteste în București: marșul, devenit deja o tradiție, împotriva legii speciale care ar da drumul la robinetul cu cianură și exproprieri ilegale din Roșia Montană, respectiv manifestația de la sediul DNA și de la Universitate de solidarizare cu Lucian Papici, procurorul a cărui mare vină a fost, după cum a mărturisit chiar Victor Ponta, cel proaspăt urecheat (hehe, nu degeaba are el porecla Mickey Mouse!) de Iliescu, că e “băsist”. Între cele două mișcări s-a așezat însă bine-mersi un aer conspiraționist dar și un tip de măsurare ritualică a nivelului de importanță al doleanțelor. Pe de-o parte, unii dintre ei ies în stradă pentru stat de drept, protejarea proprietății private, conservarea patrimoniului istoric și împotriva exploatărilor prin cianuri pe motive eco. Pe cale de consecință, sunt catalogați de ceilalți drept eco-anarhiști, socialiști și anti-capitaliști și, de ce nu, idioți utili pentru USL. Pe de cealaltă parte ai câteva sute de oameni care ies pentru o temă ceva mai rafinată (poate și din cauza asta sunt atât de puțini?): independența justiției și demisia lui Ponta, cel pe care, dacă îmi permiteți să-l parafrazez, si-ar pune perucă dacă ar avea vreodată chelie, pentru că, nu-i așa, chelia e semnul distinctiv al băsiștilor. Ce găsesc amuzant și, în același timp, (vag) trist e gradul de antipatie pe care unii și alții din cele două tabere și-o poartă direct. Spre exemplu, unul dintre protestatarii anti RMGC (da, voi continua să-i spun așa pentru că el asta ne-a declarat în interviul pe care ni l-a acordat) consideră că tema independenței justiției e doar o luptă între palate, un subiect politic. Poate m-am trezit eu prea târziu, dar, din câte am observat, și subiectul Roșia e politizat. Și nu de azi, de ieri, ci de câțiva ani. Ba mai mult, nici insistența pe faptul că protestele care au început pe 1 septembrie ar fi pe o singură te