Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chevron a început prospecţiunile pentru gaze de şist la Constanţa

Publicat in Adevarul, marți 8 octombrie 2013 ·

Echipele Chevron au descins în sudul judeţului Constanţa, pentru prospectarea zonei în vederea exploatării gazelor de şist. Specialiştii companiei americane fac cercetări în zona General Scărişoreanu - Plopeni, la distanţă de 22 kilometri de Costineşti.

Experţii Chevron sunt la faza de explorare seismică, o modalitate de analiză care presupune trimiterea de unde sonore la adâncime, acolo unde se află formaţiunile de interes, care ar putea conţine rezerve de ţiţei şi gaze naturale.

„Prospecţiuni SA, compania controlată de Ovidiu Tender, care efectuează studiile geofizice pentru Chevron, a început lucrul la nici 40 de km de Constanţa şi la 22 de km de ţărmul mării“, consemnează ziariştii de la Gazeta de Constanţa, care au făcut un reportaj la faţa locului.

Chevron descrie pe site-ul companiei cum decurge operaţiunea. „Mai precis, geofizicienii (sau seismicienii, deoarece seismologii se ocupă de cutremure) folosesc dispozitive ultrasensibile numite geofoni cu ajutorul cărora înregistrează undele sonore care se întorc din subteran.

Studiind ecoul undelor sonore care se întorc la suprafaţă, geologii petrolişti pot calcula adâncimea şi structura formaţiunilor geologice. Această analiză îi ajută să identifice rezervoarele de ţiţei şi gaze naturale pe care aceste formaţiuni le conţin“, arată Chevron.

Sudul Dobrogei, vizat pentru exploatare

Iminenta exploatare Chevron a gazelor de şist din România a determinat proteste şi referendumuri în Constanţa şi Bârlad, zonele vizate pentru investiţie. Localnicii au votat anul trecut la Costineşti, Limanu şi Mangalia pentru a respinge aducerea sondelor pe terenul comunităţilor, pe care o consider extreme de nocivă.

În fiecare duminică, la Constanţa au loc manifestaţii prin care militanţii ecologişti îşi exprimă nemulţumirea faţă de decizia Guvernului României de a aproba explorarea zăcămi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 59 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 47 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 47 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°