Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu a anunţat, marţi, trimiterea în judecată a doi orădeni şi a unei tinere din Constanţa, acuzaţi de proxenetism şi trafic de minore.
Este vorba despre orădenii Ovidiu Şuteu, 24 de ani, Marius Costea, 26 de ani şi constănţeanca Aurora Bărăbaş, 23 de ani, acuzaţi că, în primăvara anului 2013, au racolat o adolescentă de 16 ani din Constanţa şi o alta de 17 ani, din Bihor, pe care, profitând de situaţia familială şi materială precară a acestora, le-au exploatat sexual.
Din ancheta poliţiştilor a reieşit că Şuteu închiriase trei locuinţe în Oradea, pe care le-a pus la dispoziţia celor două fete, dar şi la alte trei prostituate, încasând procent din câştigurile acestora.
"Serviciile sexuale oferite de acestea au fost promovate pe Internet sau prin intermediul unor anunţuri matrimoniale la mica publicitate", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu a anunţat, marţi, trimiterea în judecată a doi orădeni şi a unei tinere din Constanţa, acuzaţi de proxenetism şi trafic de minore.
Este vorba despre orădenii Ovidiu Şuteu, 24 de ani, Marius Costea, 26 de ani şi constănţeanca Aurora Bărăbaş, 23 de ani, acuzaţi că, în primăvara anului 2013, au racolat o adolescentă de 16 ani din Constanţa şi o alta de 17 ani, din Bihor, pe care, profitând de situaţia familială şi materială precară a acestora, le-au exploatat sexual.
Din ancheta poliţiştilor a reieşit că Şuteu închiriase trei locuinţe în Oradea, pe care le-a pus la dispoziţia celor două fete, dar şi la alte trei prostituate, încasând procent din câştigurile acestora.
"Serviciile sexuale oferite de acestea au fost promovate pe Internet sau prin intermediul unor anunţuri matrimoniale la mica publicitate", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.