Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie clară în deplasare, la debut, pentru voleibaliştii orădeni

Publicat in Bihoreanul, marți 8 octombrie 2013 ·

Campionatul Diviziei A2 la volei masculin a început în weekend-ul trecut, prilej pentru echipa LPS Bihorul Atletic Oradea să plece într-o nouă aventură. Prima confruntare a fost la Câmpia Turzii, o echipă de mijlocul clasamentului anul trecut, dar care anul acesta îşi propune clasarea în primele 4 din seria de vest, fapt reflectat şi de cele patru transferuri perfectate în inter-sezon.

Aşteptându-se la un meci dificil, "leii" orădeni s-au pregătit foarte bine, atenţi la fiecare detaliu, iar asta s-a văzut în evoluţia din teren. A fost un recital bihorean pe malul Arieşului, încheiat după 55 de minute de joc, cu scorul de 3-0 (25-11, 25-21, 25-11) în aplauzele publicului.

Partida nu a avut istoric. Numai la începutul de meci, până la scorul de 5-5, şi în setul secund, când gazdele au revenit de la 13-21 la 21-24, a fost ceva mai echilibrată, dar în rest orădenii au dominat la toate capitolele.

De remarcat debutul ca titular al lui Andrei Crişan, un copil de 15 ani, care, la fel ca celălalt mezin din lot, Alin Jugan, se anunţă un jucător de perspectivă, cei doi fiind promovaţi de la echipa de cadeţi a clubului pregătită de profesorul Zoltan Kovacs. Tot în partida din weekend a revenit la echipă şi în voleiul de sală Adrian Holhoş, campion la volei pe nisip.

Sextetul de baza a fost alcătuit din: Emil Lung (căpitanul echipei), Andrei Achimescu, Moisa Abrudan, George Drăgan, Bogdan Nan şi Andrei Crişan, pe parcurs mai intrând Adrian Holhoş şi Alin Jugan.

"Am pregătit bine acest meci, ştiind că adversarii se prezentau cu câteva transferuri, am jucat ce ne-am propus, făcându-ne meciul uşor. Îi felicit pe băieţi pentru evoluţia lor şi mă bucur pentru cei care au debutat în acest joc. Ne vom pregăti la fel de serios pentru că ne aşteaptă meciuri grele cu adversari mai bine pregătiţi ca anul trecut, care au transferat jucători buni pentru acest ni

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de fum la centrala nucleară de la Cernavodă. Mai mulți angajați au fost evacuați

Ziare.com acum 39 minute
Este alertă de fum la centrala nucleară de la Cernavodă. Mai multe echipaje de pompierii au ajuns acolo în urmă cu câteva minute. Nu se știe deocamdată dacă este vorba de un incendiu și nu s-a găsit sursa fumului. Potrivit digi24, fumul ar proveni d

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Luptă la baionetă pentru cel mai bogat sector al Capitalei / Clotilde Armand cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum 59 minute
UPDATE Clotilde a depus plângere împotriva unui pesedist UPDATE Replica lui Tuţă: cifrele nu mint „Cifrele nu mint. Oamenii au votat pentru reclădirea Capitalei Capitalei. Orice calcul arată tot asta. Nimeni nu mai poate întoarce votul exprimat de c

Alertă în Cernavodă! Un incendiu ar fi izbucnit la Unitatea 2 a Centralei Nucleare

Ziua Constanta acum 53 minute
Un incendiu ar fi izbucnit astăzi, 11 iunie 2024, la Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă. Din primele informații, se evacuează clădirea turbinei. Vom reveni cu detalii pe măsură ce vom primi noi informații.

Primele veşti bune după explozia de la Dedeman Botoşani: un pacient a fost externat

Mediafax acum 43 minute
Ministerul Sănătăţii a transmis marţi situaţia pacienţilor după explozia care a avut loc la Dedeman Botoşani. Astfel, din cei trei pacienţi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Spiridon din Iaşi, doi sunt în stare stabilă, cu evoluţie f

Un avion care decolase din Spania a fost distrus de grindină. O parte din botul aeronavei s-a rupt și parbrizul a fost spart

HotNews acum 2 ore
O aeronavă care aparține companiei Austrian Airlines a fost ciuruită de grindină. Plecase din Spania spre capitala Austriei și a fost lovită de o furtună puternică. AvionFoto: Știrile PRO TV

Încep ÎNSCRIERILE pentru Evaluarea Națională 2024. Ce trebuie să știe toți elevii

Gandul acum o ora
Înscrierea la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a 2024 începe marți, 11 iunie, și se va face automat de către secretariatele unităților de învățământ. Elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile vineri, 14 iunie, urmând ca pe 2

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Nicu Ștefănuță, singurul candidat independent care a câștigat un mandat în PE: Tinerii au echivalat seniorii, ceea ce este o mare, mare realizare

HotNews acum o ora
Nicu Ștefănuță a obținut al doilea mandat în Parlamentul European, reușind performanța de a fi singurul candidat independent câștigător, din șapte care au candidat. Eurodeputatul din Grupul Verzilor a declarat la Prima News că a „dus o luptă eroică”

Rezultate parţiale BEC la europarlamentare, ora 10.00: PSD-PNL - 48,67%, SOS - 5,04%

Mediafax acum 43 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut la europarlamentare, potrivit datelor parţiale publicate de BEC la ora 10.00, 48,67%, AUR 14,95%, iar Dreapta Unită 8,63%. UDMR are 6,53%, Partidul SOS 5,04%, iar candidatul independent Nicu Ştefănuţă 3,69%. Ceilalţi compet

Vremea

București
acum

31°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/24°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°