Mesajul a fost trimis. Multumesc!

​ANALIZA Toamna se numara bobocii si pe piata de capital. Despre listarile pe piata interna de capital: cazul Adeplast

Publicat in HotNews, marți 8 octombrie 2013 ·

Dupa seceta de listari din perioada incidentei valurilor Marii Recesiuni, piata interna de capital pare sa se confrunte cu spectrul unei avalanse de listari. Oferta secundara de la Transgaz s-a incheiat cu succes in prima parte a anului, iar Nuclearelectrica a intrunit conditiile minime pentru listare in perioada recenta. Pe de o parte, statul si-a asumat o serie de angajamente in fata institutiilor financiare internationale, o parte din acestea vizand reforma companiilor de stat (inclusiv listarea unor pachete la o serie de companii), se arata intr-o analiza a SSIF Broker.

Pe de alta parte, institutiile financiare internationale au urmarit, implicit, prin reformele propuse in ultimii ani, reducerea dependentei economiei interne de capitalul volatil din pietele internationale (altfel spus, dezvoltarea pietei de capital).

Succesul celor doua operatiuni ale companiilor de stat a antrenat si interesul unor companii locale de a intra in liga finantarilor prin bursa.

La prima vedere, am putea interpreta acest lucru ca firesc, mai ales daca observam contextul dificil din sfera finantarii bancare (creditul neguvernamental s-a contractat cu 1,8% an/an in primele 8 luni ale anului).

Cu toate acestea, atrag atentia cu privire la faptul ca investitorii trebuie sa fie foarte atenti in procesul de luare a deciziilor, existand riscul caderii in "capcana listarilor". Euforia determinata de "perioada moarta" de pe piata de capital din ultimii ani, dar si de declinul randamentelor pe titluri cu risc scazut (determinat printre altele de scaderea dobanzilor in contextul ciclului de reducere a dobanzii de politica monetara) ar putea determina investitorii sa se "avante" pe toate anunturile de IPO, neavand la baza o analiza "fara manie si cu discernamant".

Cand afirm aceste lucruri ma bazez pe analiza fundamental

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum o ora
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum o ora
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 7 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 7 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 6 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 11 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 8 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 5 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Vremea

București
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

21°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°