Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii vor ca Primăria să schimbe rețelele de apă și canal

Publicat in Ceahlaul, joi 10 octombrie 2013 ·

În conferința de presă organizată miercuri la Roman, după foarte multe luni, liberalii au adus în atenția romașcanilor o serie de probleme pe care aceștia consideră că trebuie să le rezolve conducerea administrației locale. Printre acestea se numără și înlocuirea rețelelor de apă și canal depășite ca vârstă de utilizare. L-am întrebat și noi pe președintele Neculai Stan: “Ați lucrat și dumneavoastră la Goscom (n.r. – fostul operator de apă din Roman, unde Stan a ocupat funcția de director tehnic mulți ani) și vreți schimbarea rețelelor de apă pe banii bugetului local sau ai operatorului?” Răspunsul a fost următorul: “Întrebarea are conotații ușor tendențioase!” A venit și explicația ulterioară, dar tot neclară: “Administrația locală este proprietara rețelelor de infrastructură, iar ea deleagă, pentru o perioadă, exploatarea către operator. În alte documente (????), sunt prinse niște obligații ale operatorului pe parcursul exploatării. Dacă ești proprietar, trebuie să cheltui bani! Eu am mai spus și în alte vremuri că erau posibilități, programe speciale pe care se puteau înlocui rețelele. Dar nu s-a dorit”. Firesc, am întrebat iar: “Inclusiv când erați viceprimar? Cine s-a opus”. Răspunsul nu a mai venit, probabil pentru că și mâța se pasează dintr-o curte în alta. “Lucrurile să le luăm acum… Avem probleme actuale de discutat. Trebuie să optimizăm prețul și ulterior să nu mai crească. Dacă reducem pierderile de la 55% la 25% cât e normal în toată lumea, am câștigat ceva. Dar trebuie investiții în infrastructură”. Din bugetul local, mai exact din împrumutul bancar contractat de Primăria Roman, odată cu lucrările la planul integrat de dezvoltare urbană, s-au înlocuit și rețelele de apă și canal pe străzile care au fost modernizate, 30 în total la număr. Apa Serv a promis, anul acesta, că va înlocui conductele pe 6 străzi, 6 pe canalizare și 6 pe apă. (C. MATEI) În conf

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Steagurile ruseşti, interzise la meciul România-Ucraina

News.ro acum o ora
UEFA a interzis prezenţa steagurilor ruseşti la meciul dintre Ucraina şi România, din grupele Euro 2024, informează presa ucraineană. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Roman Bebekh. Potrivit acestuia, reprezentanţii Federaţiei Ucrainene de Fotbal

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 2 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 54 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum o ora
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum 32 minute
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

ALEGERI LOCALE 2024 - Radu Mihaiu: Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală / Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală, el precizând că alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete.

Nicolae Ciucă, despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier: Nu am discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat

News.ro acum 54 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier, la alegerile prezidenţiale, că nu au discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat. Nico

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 4 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Politician AUR, mort într-un accident de motocicletă alături de iubita lui. Ce a cauzat tragedia

Ziare.com acum 21 minute
Un membru AUR din județul Iași a murit luni, 17 iunie, într-un accident de motocicletă. El conducea autovehiculului, iar iubita lui era pasager. În tragedia a murit și un al treilea om, lovit de motocicletă, potrivit poliției Iași. Paul Lucian Ionaș

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/28°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°