Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU cu soldaţii americani care se pregătesc la Bistriţa. "Românii sunt buni camarazi de arme" (VIDEO)

Publicat in Observator BN, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Poveştile americanilor care îşi riscă viaţa pentru ţară sunt diferite. Toţi au însă acelaşi crez: sunt mândri că îşi pot apăra ţara. Iar dacă vor trebui să lupte alături de alţi militari, americanii spun că i-ar alege pe români ca şi camarazi de arme. Locotenentul Jared Picard are 26 de ani, este din Pennsylvania, este pentru prima dată în România şi a participat la o misiune în Afganistan, în 2010. “Am venit aici să mă antrenez cu militarii români, sunt foarte bucuros că sunt aici. Am fost într-o misiune în Afganistan, am avut o misiune de succes acolo. M-a impresionat acolo munca grea pe care o au cei din Marină. Am vrut să fac asta de când eram mic. Când eram copil mă jucam de-a soldaţii, cu beţe şi întotdeauna am vrut să fac asta. Fratele meu este în Marină, este mai mare decât mine şi am învăţat multe de la el. Familia mea e mândră de ceea ce fac, deşi nu sunt foarte bucuroşti că sunt departe. Am avut parte de experienţe foarte folositoare alături de militarii români. Nu doar noi îi învăţăm pe ei şi ei ne învaţă pe noi", spune lt. Jared Picard.

Caporalul James Schmidt este din New York, are 23 de ani şi s-a înrolat în armată la 18 ani, spune el, pentru că n-a vrut să meargă la colegiu. “Ce e mai greu aici? Probabil partea fizică. Probabil că e mai uşor pentru mine decât la colegiu”, spune James, care a participat la o misiune în Afganistan, în 2011. “Căldura de acolo e destul de greu de suportat, relaţiile cu oamenii de acolo au fost o provocare, poate cea mai grea parte a misiunii. Voi continua să mă pregătesc foarte bine pentru fiecare misiune”, spune caporalul Schmidt, care este mândru că îşi apără ţara. “Financiar, merită, aşa şi aşa, dar nu e vorba despre bani. Îmi place să fac asta şi sunt mândru, familia mea este mândră de mine, sora mea este mândră de mine”, mai spune caporalul.

Unul dintre cei mai tineri militari amer

Articolul in Observator BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 2 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum 40 minute
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul este blocat pe ambele fire / Şase trenuri oprite

News.ro acum 24 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este oprit pe ambele fire, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: Potrivit CFR, la ora 20.07, 6 trenuri erau oprite temporar în staţiile adiacente, din cauza defecţiunii locomotivei tre

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 3 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°