Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top 100 companii controlate de antreprenori români

Publicat in Ziarul Financiar, joi 10 octombrie 2013 ·

Pentru prima dată economia românească a avut anul trecut unsprezece companii deţinute de antreprenori cu vânzări mai mari de un miliard de lei. În 2011 erau doar opt.

Cele mai mari 100 de companii controlate de antreprenori români au avut anul trecut afaceri de 60 mld. lei, în creştere cu 12% faţă de 2011 şi cu 80% mai mari faţă de 2008. În top zece s-au produs două schimbări faţă de 2011 – intrarea companiei Mairon, un distribuitor din Galaţi care şi-a dublat afacerile în criză, şi a retailerului electroIT Altex, controlat de Dan Ostahie.

„Au fost cinci ani dificili şi cred că perioada dificilă nu s-a terminat. România mai are de trecut încă unu-doi ani în care nu vom vedea o creştere economică solidă. Cu puţin optimism, pot spune că primele semnale de creştere pot apărea pe finalul anului viitor urmând ca din 2015 să-şi revină şi economia, şi consumul“, a spus Dan Ostahie.

Retailerul de bricolaj Dedeman din Bacău, care va ajunge anul acesta la 7.000 de angajaţi, a avut în 2012 cel mai mare profit al unei companii din top 100, cu un rezultat brut de aproape 300 mil. lei. Câştiguri de peste 100 mil. lei au mai raportat doar InterAgro (Ioan Niculae), Grup Servicii Petroliere (Gabriel Comănescu) şi Spedition UMB (Dorinel Umbrărescu). La polul opus, campionul pierderilor a fost constructorul timişorean Con­fort, care a intrat anul trecut în insolvenţă.

WikiZF: Profilul companiei Dedeman

Mai citiţi şi Antreprenorii au învăţat să facă business singuri, fără sprijin de la stat

De altfel, fenomenul insolvenţelor care a blocat 25 mld. lei (valoarea creanţelor firmelor intrate în reorganizare) numai în ultimii doi ani şi jumătate şi-a pus amprenta şi pe firmele antreprenorilor. Dacă în 2009 constructorul Romstrade şi compania farma Relad se numărau printre cele mai mari zece businessuri antreprenoriale, în prezent cele două firm

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum o ora
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 42 minute
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Bucureștenii din patru sectoare rămân fără apă caldă. Se fac reparații la rețeaua de termoficare

Adevarul acum 47 minute
Începând de luni, 27 mai, se efectuează lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei primare de termoficare, în zone din sectoarele 2, 4, 5 și 6 ale Capitalei, anunță Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB).

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum o ora
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Un val de aer rece ajunge în România: scad temperaturile și vin vijelii, ploi torențiale şi vânt

Adevarul acum o ora
Vremea se schimbă la început de săptămână. Până miercuri, 29 mai, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ și, local, furtuni, în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și estul Transilvaniei, iar pe spații mai restrânse, și în restul teritoriului, potr

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Israelul interzice consulatului Spaniei la Ierusalim să furnizeze servicii palestinienilor începând cu 1 iunie

Adevarul acum 35 minute
Ministerul de Externe israelian interzice consulatului Spaniei la Ierusalim să furnizeze servicii palestinienilor începând cu 1 iunie, ca răspuns la recunoaşterea de către Madrid a statului Palestina, potrivit unui comunicat al diplomaţiei israelien

Gorj: 1.000 de panouri au fost montate la parcul fotovoltaic de la Spitalul TBC din Dobriţa

Mediafax acum 44 minute
Proiectul este finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, Componenta C5 - Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă energetică în clădiri publice, Operaţiunea B.2: Renovar

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 3 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

10 ani de IQOS! Philip Morris International aniversează 10 ani de călătorie către un viitor fără fum

HotNews acum 4 ore
​Philip Morris International (PMI) aniversează 10 ani de când a lansat IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă, şi a început astfel călătoria către un viitor fără fum. Compania a făcut progrese semnificative și rămâne dedicată viz

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°