Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Basescu sesizeaza Curtea Constitutionala pentru Legea care prevede ca si primul ministru poate reprezenta Romania la reuniunile Consiliului European

Publicat in HotNews, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Presedintele Traian Basescu a sesizat Curtea Constitutionala asupra legii provind cooperarea dintre Parlament si Guvern in domeniul afacerilor europene, prin care se stabilea ca primul ministru poate reprezenta Romania la reuniunile Consiliului European.

Seful statului reaminteste, in sesizarea postata pe site-ul Administratiei Prezidentiale, ca prevederi ale fomei initiale a legii, adoptata de Senat, au fost declarate neconstitutionala de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 784 din 26 septembrie 2012.

Ulterior, Senatul a adoptat din nou legea, cu unele modificari, dar seful statului a retrimis-o spre reexaminare in 26 aprilie 2013.

In urma reexaminarii legii, la data de 23 septembrie 2013, Senatul, in calitate de camera decizionala, a adoptat Legea privind cooperarea dintre Parlament si Guvern in domeniul afacerilor europene pe care, in data de 30 septembrie 2013, Parlamentul a retransmis-o Presedintelui Romaniei in vederea promulgarii.

Care sunt argumentele invocate de Traian Basescu in cererea de examinare a constitutionalitatii:

"Prevederile Legii privind cooperarea dintre Parlament si Guvern in domeniul afacerilor europene, transmisa Presedintelui Romaniei spre promulgare, sunt neconstitutionale deoarece contravin dispozitiilor Art. 1 alin. (5) si Art. 147 alin. (2) si (4) din Constitutia Romaniei, republicata, intrucat conserva solutiile legislative constatate neconstitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 784/2012, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 701/2012.

De asemenea, unele prevederi ale legii sunt neconstitutionale deoarece contravin Art. 80 alin. (1), coroborat cu Art. 91 si Art. 148 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, in ceea ce priveste dreptul Presedintelui Romaniei, in calitate de sef al statului si conducator al politicii externe a statului roma

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 41 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 2 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum 51 minute
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 33 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 47 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 2 ore
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 26 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

RoAlert în București de vreme rea până aproape de miezul nopții: Rafale ce vor depăși 70-90 km/h și grindină de dimensiuni medii

HotNews acum 27 minute
Un Ro Alert de vreme rea a fost emis joi seară în București: „Avertizare meteorologică de grindină de diminesiuni medii, posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăși 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale. Perioada de manifes

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°