Se poartă să fii avar. De când Dan Negru a spus ”sunt foarte zgârcit şi sunt mândru de asta”, toţi cei care se declarau cumpătaţi au recunoscut, cu demnitate, că se scumpesc la tărâţe. Ţin minte o scenă aproape suprarealistă. În faţa unui supermarket, a parcat unul o maşină din seria celor fabricate pentru premianţi. A coborât blazat, zornăia de accesorii despre care nici nu ştiam că s-au inventat. L-am revăzut la insula cu mezeluri, mi-a sărit imediat în ochi, n-aveam cum să uit un ceas care costa cât casa mea. A cerut 300 de grame de parizer feliat. Am fost sigură că-l ia pentru pisica lui, chiar mă pregăteam să-i spun că e mai sănătos să-i cumpere boabe. Când vânzătoarea a dat să îngrămădească discurile de mezel în hârtie, auriferul a vrut să guste produsul. Tanti l-a servit cu o scamă de parizer, care i s-a topit pe mănuşă înainte de a ajunge în gura clientului. El a mai vrut, fiindcă după ce-l plescăise pe primul, nu se edificase încă. Doamna i-a dat încă un deşeu de rumeguş de cât p-aci carne, iar clientul a cerut o bucăţică mai mare decât un bob de orez, dacă se poate. A primit o halcă de dimensiunile impresionante ale unui atom mai gras şi, la final, a spus că nu-i place, deci vrea crenvurşti în loc de parizer. Vânzătoarea l-a întrebat, cu amabilitatea caracteristică, de ce dracu a pus-o să felieze, dacă nu ştia sigur că vrea să cumpere. El i-a răspuns, cu blândeţe, că-i va răsturna galantarul în cap imediat, dacă nu capătă crenvurştii şi mai imediat. Pe scurt (de fapt, pe lung), s-au ciondănit un sfert de oră, iar el a plecat fără să cumpere nimic, înfierând, cu mânie proletară, atitudinea capitaliştilor care ne jecmănesc. Dacă l-ar fi auzit, patronul magazinului de unde-şi cumpărase cămaşa de 1000 de euro ar fi fost foarte rănit în sentimente. De atunci stau şi mă întreb, în nopţile lungi de iarnă, de ce un om bogat detestă aşa de mult un cârnăţar. Vă sp