Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu a adus niciun beneficiu Fiscului buzoian, care nu reuşeşte să îndeplinească solicitările de la nivel regional. După isprava din ultimele zile, când a trimis sinistraţilor din Galaţi, la iniţiativa Direcţiei Regionale, bunurile confiscate care valorau doar 176,65 de lei, în condiţiile în care celelalte unităţi teritoriale au trimis produse a căror valoare era cu mult mai mare, Fiscul buzoian a reuşit să fie din nou codaşa regiunii.
Astfel că, potrivit unui comunicat al DGRFP Galaţi, încasările realizate de AJFP Buzău în luna septembrie au fost de 97,49 la sută, respectiv o sumă de 95, 72 milioane de lei. Fiscul buzoian nu doar că nu a reuşit să îşi îndeplinească gradul de realizare a programului în luna septembrie, însă a înregistrat cel mai mic procent de încasări la nivel regional. Prin urmare, încasările realizate de DGRFP Galaţi la bugetul consolidat în septembrie se ridică la valoarea de 630.239.327 de lei, ceea ce reprezintă 100,25 la sută faţă de programul transmis de Agenţia Naţională. Situaţia defalcată în ceea ce priveşte nivelul colectării arată că Agenţia Brăila a realizat programul de încasări în proporţie de 102,49 la sută, Constanţa 99,97 la sută, Galaţi 99,56 la sută, Vrancea 105,66 la sută şi Tulcea 99,84 la sută.
Cu toate că, din punct de vedere al sumelor încasate, Fiscul buzoian este al treilea la nivel regional, directorul general al DGRFP Galaţi este nemulţumit de activitatea structurii de la Buzău.
„În ciuda dificultăţilor legate de prima lună de funcţionare a organelor fiscale în noua structură regională, planul de încasări a fost realizat. Am însă nemulţumiri legate de activitatea unora dintre structurile judeţene de colectare, de la AJFP Buzău şi de la AJFP Galaţi, dar şi de inspecţie fiscală (de la AJFP Tulcea şi AJFP Constanţa), cu menţiunea că nivelul total