Vechea bisericuţei lui Horea din Albac, cu turn mic şi ţuguiat, a fost ridicată de trei ori din temelie. A fost mutată la începutul anilor 1900 din Albac (Apuseni) pe moşia Brătienilor de Florica (Argeş). De aici a ajuns la Olăneşti (Vâlcea), la iniţiativa Patriarhului Iustinian. A fost una dintre primele iniţiative de salvare a unui monument de patrimoniu din România.

Clopotul bisericuţei lui Horea din Albac, unul dintre conducătorii Răscoalei ţărăneşti din 1784-1785, a răsunat pentru prima dată pe la mijlocul anilor 1600. Nicola Ursu, zis şi Horea, avea 16 ani pe atunci. Potrivit legendelor locale, însuşi Horea putea fi văzut cântând din strana bisericuţei, alături de părintele Sofronie din Cioara, cel care a ţinut trează credinţa ortodoxă în vremea imperiului austro-ungar. Lăcaşul de cult, ce avea două intrări, una pe sub turn pentru femei, alta pentru bărbaţi spre miază-zi, a fost şi locul din care Horea a tras clopotul pentru ridicarea la luptă, în 1784. A fost un motiv în plus pentru autorităţile austro-ungare să nu vadă cu „ochi buni“ lăcaşul de rugăciune pentru moţii din Apuseni.

Arhitectul salvării

Anul 1907 a fost unul de cotitură pentru biserica lui Horea, când a ajuns la Abrud un român înstărit din Vechiul Regat, domnul Ionescu, braţ la braţ cu soţia sa. Era nimeni altul, decât marele om de stat Ion I.C. Brătianu, singurul om politic de peste Carpaţi care a călătorit în ţara Moţilor sub regimul unguresc. Pelerinajul misteriosului domn Ionescu la Albac este descris de însuşi Brătianu, în lucrarea „Amintiri din ţara Moţilor“. „A tria zi, după o nouă noapte petrecută la Câmpeni, plecarăm spre satul lui Horia din Albac. Aici ne oprirăm în dreptul bisericei din lemn, întocmită din grinzi şi bârne groase, de câte 8 metri lungime, şi cu un turn înalt ca de cetate. Pentru a pătrunde într-însa, ne veni în ajutor un tânăr teolog, pe