Preotul Augustin Pop a fost împuşcat în cap în data de 10 noiembrie 1944 de către un soldat neamţ, alături de alte 6 persoane. El a fost singurul care a supravieţuit şi nimeni nu-şi explică cum a reuşit asta, mai ales că nu a beneficiat de îngrijiri medicale corespunzătoare. Credincioşii din Mijlocenii Bârgăului consideră această vindecare drept un miracol.
Preotul Augustin Pop s-a născut în 1901 în comuna Bosna din Sălaj, fiind descendentul mai multori familii de preoţi. A preluat Parohia Mijlocenii Bârgăului în anul 1926, unde a slujit aproape 50 de ani.
Potrivit Mariei Holbură, unul dintre oamenii care l-a cunoscut foarte bine pe Augustin Pop, preotul era blând şi foarte implicat în viaţa comunităţii pe care o păstorea.
Liniştea din viaţa şi comunitatea păstorită de Augustin Pop a fost zdruncinată în toamna anului 1944, când a fost arestat de mai multe ori alături de alte persoane de pe Valea Bârgăului de către militari nemţi. Era anchetat pentru „activitate naţionalistă” şi eliberat de fiecare dată.
În toamna anului 1944 a fost însă reţinut din nou şi dus în beciul unui restaurant din Prundu Bârgăului. Alături de preot au fost reţinute alte 6 persoane de pe Valea Bârgăului, un comerciant, un zidar, un croitor, un casier, un agricultor şi o casnică de doar 25 de ani.
În acele clipe de groază am auzit însă în urechea mea stângă următoarele cuvinte, rostite clar, de trei ori: „Nu te teme, că-i scăpa”
Au fost mai apoi duşi de către militari pe şoseaua naţională şi siliţi să intre într-o grădină. Părintele povesteşte în notele redactate în 1982, înainte cu doar doi ani să se stingă:
”Acum mi-am dat seama că merg spre împuşcare. Am început a tremura şi slăbi de picioare. Mă gândeam că nu ştie nimeni de soarta mea, nici soţia, nici credincioşii. În acele clipe de groază am auzit în