Preşedintele Traian Băsescu, a semnat joi, decretul de decorare a lui Carlos Ghosn, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Alianţei Renault-Nissan.
"În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia determinantă în eficientizarea industriei de automobile din ţara noastră, parte a strategiei globale pe termen mediu şi lung a Grupului Renault, impunând România ca un punct de reper în domeniu, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Comandor, domnului Carlos Ghosn, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Alianţei Renault-Nissan", se arată într-un comunicat remis redacţiei de Administraţia prezidenţială.
Decorarea lui Carlos Ghosn a fost făcută la propunerea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu.
Carlos Ghosn este unul dintre cei mai populari executivi din industria auto. Marea sa reuşită a fost revitalizarea brandului Nissan. Producătorul japonez era în pragul falimentului în 1990, însă datorită unei politici agresive de reducere a preţurilor Ghosn a reuşit să scoată Nissan din impas. În prezent, Ghosn conduce ambele companii în baza unui acord de unificare a managementului Nissan cu al Renault.
Preşedintele Traian Băsescu, a semnat joi, decretul de decorare a lui Carlos Ghosn, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Alianţei Renault-Nissan.
"În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia determinantă în eficientizarea industriei de automobile din ţara noastră, parte a strategiei globale pe termen mediu şi lung a Grupului Renault, impunând România ca un punct de reper în domeniu, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Comandor, domnului Carlos Ghosn, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Alianţei Renault-Nissan", se arată