Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secția și laboratorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase au fost reabilitate cu 940.000 de lei

Publicat in CityNews Alba, joi 10 octombrie 2013 ·

Secția de Boli Infecţioase şi Laboratorul de Analize ale Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj au fost astăzi inaugurate, după finalizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare, lucrări al căror cost total de 940.000 lei. Suma a fost suportată integral din bugetul Consiliului Judeţean Cluj.

“Investiţiile finalizate şi inaugurate astăzi, constând în ample lucrări de reparaţii capitale şi modernizare, au fost realizate în vederea asigurării condiţiilor optime pentru desfăşurarea actului medical şi pentru supravegherea stării de sănătate a pacienţilor cu diverse infecţii, prin dezvoltarea unui sistem de prevenire şi tratament modern. Practic, prin darea în folosinţă a secţiei de boli infecţioase, am finalizat lucrările de modernizare a unui întreg corp al spitalului, corp ce găzduieşte nu mai puţin de 120 de paturi” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu.

Ca urmare a investiţiei, în cadrul Secţiei de Boli Infecţioase vor fi asigurate, la cele mai înalte standarde europene în domeniu, servicii de spitalizare continuă pentru pacienţii cu pneumonii, bronhopneumonii, septicemii, boli respiratorii, meningoencefalite, endocardite, hepatite, boala lyme, etc. Aceştia vor beneficia de condiţii optime de cazare, posibilităţi de aspiraţie oxigeno-terapie, supraveghere şi monitorizare, precum şi asistenţă medicală complexă.

Totodată, având în vedere rolul fundamental al laboratorului de analize medicale în stabilirea corectă a diagnosticelor - clinicienii bazându-se în foarte mare măsură pe rezultatele testelor de laborator pentru aflarea agentului responsabil de infecţie -, au fost finalizate şi lucrările de modernizare ale Laboratorului de Analize medicale al spitalului, în acord cu cerinţele normelor de acreditare şi ale standardelor europene în materie.

De asemenea, datorită faptului că în ultima perioadă, la nivel mondial

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°