Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinuri cu defect

Publicat in Capital, joi 10 octombrie 2013 ·

In vino veritas Dacă nu-ți place un vin, poate să nu fie neapărat vina lui. Însă vinul poate fi stricat, iar atunci el trebuie refuzat și înlocuit, ca orice alt produs defect

Statisticile din industria vinului spun că o sticlă din douăzeci conține un vin stricat sau un vin care nu mai este în deplinătatea calităților sale. Probabil vinurile defecte sunt chiar mai multe, însă nu toți consumatorii știu cum să le recunoască sau, dacă au oarece suspiciuni, de rușine sau din comoditate, nu le declară ca atare. Iar acest lucru ar trebui să se întâmple, cât se poate de firesc, returnând sticla comerciantului. Acesta este dator sa o schimbe dacă este evident faptul că vinul este stricat. Iar despre această evidență vom vorbi aici, analizând cele mai comune defecte ale unui vin.

Defectul de dop

Îl depistezi foarte ușor mirosind vinul la prima degustare. Mirosul, cu care sigur v-ați întâlnit măcar o dată în viață, este cel de mucegai, de stătut sau de hârtie umedă. Defectul dopului, atunci când mirosul nu este atât de evident, poate fi recunoscut și prin faptul că vinul și-a pierdut aroma, iar gustul său este plat sau „răsuflat“. Acest defect este cunoscut și sub numele de „vin bușonat“. Dacă sunteți la restaurant și ospătarul nu pare să înțeleagă ce nu e în regulă cu vinul, cereți-i să deschidă o altă sticlă, ca să puteți să faceți comparația în mod direct.

Vinul este copt

Când vinul nu mai are aromă și gustul său predominant este de fructe fierte. Acest lucru se întâmplă după expunerea sa prelungită la temperaturi ridicate. Vinul din vitrina magazinului sau cel pe care-l țineți de ceva vreme în bucătărie, lângă cuptor, sunt cel mai probabil coapte sau maderizate. De aceea este bine să nu subestimați importanța condițiilor în care este ținut un vin. De pildă, atunci când cumpărați o sticlă de vin vechi, ar trebui să fiți siguri că

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Scandalul „Panama Papers”, la final. Toți inculpații au fost achitați

Ziare.com acum 8 minute
Cele 28 de persoane acuzate de spălare de bani și evaziune fiscală în dosarul ”Panama Papers” au scăpat de acuzații. Un tribunal a decis achitarea acestora, deoarece acuzațiile ar fi nefondate. Astfel, Judecătoarea Baloisa Marquinez a achitat 28 de

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum o ora
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum o ora
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

TRAGEDIE în acestă dimineață de mare sărbătoare! Un bărbat s-a înecat la ștrand

Gazeta valceana acum 38 minute
Astăzi, sâmbătă, 29 iunie 2024, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-a înecat la un ștrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La fața locului s-au deplasat polițiștii d

Război în Ucraina, ziua 806. Kievul a anunțat că 10 civili au fost eliberați din captivitate în Rusia și Belarus

Press Alert acum 47 minute
Președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că zece civili au fost eliberați ca parte a unui schimb de deținuți, după mai mulți ani de captivitate în Rusia și Belarus. „Am reușit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noștri din captivitate

Iohannis nici nu știi ce mic ai început să fii

NapocaNews acum 35 minute
Se strânge lanțul în jurul președintelui Iohannis. Nu așa de urât ca în jurul betivului de Traian Băsescu dar la fel de letal. Jurnalistul de investigație Cornel Ivanciuc a afirmat în această săptămână într-un podcast că președintele Klaus Iohannis

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

32°
sâm.

21°/32°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

28°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°