„Luminiţa Gheorghiu, această Catherine Deneuve a României” a jubilat aseară Louis Héliot, consilier cultural al Centrului Wallonie-Bruxelles, în discursul său dinaintea proiecţiei în avan-premieră la Paris a filmului „Poziţia copilului.” Încă o creaţie de excepţie erijată, fără voie, în ambasador de aur al României, în contextul celei mai joase cote pe care ţara noastră a avut-o vreodată în Franţa.
Fimul lui Călin Netzer, produs de Ada Solomon, va ajunge în cinematografele Franţei abia în ianuarie 2014, dar a deschis cu ropot de aplauze a 22 –a ediţie a festivalului „Quinzaine du cinéma francophone” care în acest an are drept invitat de onoare filmul românesc . Cu noua sa generaţie de cineaşti multipremiată, s-a observat pe bună dreptate că filmul românesc e înrudit înde-aproape cu filonul belgian al Fraţilor Dardenne: subiecte de societate crude, o privire necosmetizată, naturalistă şi o sondare adîncă, adică umană, a personajelor. Un fapt divers, banal şi tragic: un tînăr accidentează mortal, cu maşina, un copil, şi familia vrea să-l scape de puşcărie. Prin ce miraculoasă prefacere acest nucleu fără vibraţie ajunge o poveste zguduitoare despre vampirii psihologici, cei care anemiază alte suflete, cu iubirea lor care face rău ? Premiile recente, Ursul de aur la Berlin, Bayard d’or la Namur şi faptul că filmul figurează pe lista strînsă a filmelor străine cu potenţial de Oscar înseamnă că geniul creator al unui tînăr cineast român a „funcţionat” iarăşi şi a convins din nou, repede, fără drept de apel (de acelaşi calibru aş spune, şi chiar acelaşi univers tematic cu À perdre la raison de Joachim Lafosse, film belgianproiectat şi premiat la Cannes în 2012 ; de aceiaşi cruzime tandră în a radiografia individul în societate ca şi L’Enfant de Jean-Pierre et Luc Dardenne, Palme d’or la Cannes în 2005). A-ţi acoperi urechile la replici din film şi a striga „denigrare