Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul Nobel pentru proză scurtă. O reparaţie postumă pentru Cehov, Borges şi (chiar) pentru Salinger

Publicat in Vox Publica, joi 10 octombrie 2013 ·

Auzisem despre canadianca Alice Munro, ca despre o foarte bună autoare de proză scurtă. Canadienii o compară mîndri cu Cehov pe această doamnă născută în 1931, care în 2009 a luat Man Booker Prize. În România a apărut o singură culegere de povestiri de-ale ei, la Editura Litera. La bursa pariurilor din ultimele zile figura în calitate de candidata cea mai valoroasă din partea Canadei.

Cum n-am citit nici o povestire de Alice Munro, nu pot spune nici că-mi place, nici că nu. Cu criteriile geografice pentru atribuirea acestui premiu nu mă împac, aşa n-o să mă vedeţi scriind că venise timpul să ia Nobelul pentru literatură şi un scriitor (o scriitoare, în acest caz) din Canada.

Mă bucur însă că proza scurtă, gen tot mai oropsit la noi, şi nu numai la noi, a fost privită, în sfîrşit, aşa cum se cuvine de juraţii Academiei Suedeze. De altfel tocmai din cauză că Munro n-a scris nici un roman în întreaga ei carieră literară, cei care o apreciază erau de părere că ăsta ar fi marele ei handicap. Ar mai trebui spus că ea e primul autor care n-a scris decît proză scurtă care ia Premiul Nobel, ceea ce mă face să-mi amintesc cu părere de rău că Borges a fost sărit de Academia Suedeză şi că Salinger, care pentru mine e mai ales un genial autor de povestiri, a fost de asemenea trecut cu vederea. M-aş bucura, aşadar, dacă aş citi în motivaţia juriului, la început: „Pentru că Academia Suedeză nu a premiat doi autori geniali de proză scurtă, Borges şi Salinger, care au schimbat literatura care s-a scris în lume după apariţia povestirilor lor şi ca un omagiu pentru Cehov povestitorul, se decernează Premiul Nobel pentru literatură unei doamne care a rămas fidelă prozei scurte în toată cariera ei literară.” După care aş citi încîntat partea care se referă strict la Alice Munro, cărei îi doresc să se bucure de acest premiu, cu speranţa că în discursul de la decernare

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 40 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 5 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

20°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°