Laureata Premiului Nobel pentru Pace, prea puţin cunoscuta Organizaţie pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) acţionează de mulţi ani pentru anihilarea acestui tip de armament în lume, o activitate periculoasă care se desfăşoară, de obicei, departe de lumina proiectoarelor.
Însărcinată să supervizeze distrugerea arsenalului chimic sirian în baza unei rezoluţii istorice a ONU, adoptată cu scopul prevenirii unei intervenţii militare în această ţară devastată de un conflict sângeros de peste doi ani şi jumătate, OIAC se află de câteva luni în centrul actualităţii şi mizelor diplomatice la nivel mondial.
Lucrurile nu au stat mereu aşa. De la intrarea în funcţiune, în 1997, OIAC a lucrat mult timp în umbră, distrugând 57.000 de tone de arme chimice în ţări ca Irakul, Libia, Rusia sau Statele Unite.
Activitatea OIAC "a fost subiectul a ani şi ani de răbdare şi diplomaţie", declara recent pentru AFP Michael Luhan, un purtător de cuvânt al organizaţiei.
"Persistenţa noastră, fără surle şi trâmbiţe, constă într-o muncă de distrugere lentă care, sperăm noi, va fi mai apreciată cu timpul", adăuga el.
OIAC a fost proiectată recent în faţa camerelor de luat imagini din întreaga lume, după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluţia 2.118, pe baza unui acord încheiat între Rusia şi Statele Unite, în urma unui atac chimic sângeros comis pe 21 august la periferia Damascului.
Organizaţia, cu sediul şi laboratoarele la periferia şic a oraşului Haga, supervizează, de fapt, punerea în aplicare a Convenţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (CIAC) semnate pe 13 ianuarie 1993 la Paris şi care a intrat în vigoare pe 29 aprilie 1997.
Primul acord de dezarmare negociat într-un cadru multilateral prevăzând eradicarea unei categorii de arme de distrugere în masă, această Convenţie are ca obiectiv atât interzicerea completă a armelo
