Există destine umane cum există destine ale cărţilor a căror naştere, existenţă şi durată le fac să-şi cîştige dreptul de a locui în Istorie şi în Panteonul memoriei colective. Rezistînd eroziunilor modei şi timpului, luminînd şi ghidînd generaţiile ca nişte imperturbabile faruri, dar şi interogînd fără încetare conştiinţele pentru a scoate la suprafaţă marile secrete ale fiinţei umane, cu zonele ei de lumină dar, şi cu petele ei de umbră, ele ne ajută să ne asumăm propriile spaime şi să înţelegem că singurul remediu în faţa dezastrelor care jalonează de secole istoria umanităţii este acela al afirmării şi asumării adevărului.
Un astfel de destin are şi Cartea neagră. Fapte şi documente. Suferinţele evreilor din România, 1940-1944, scrisă de Matatias Carp, locul ei în patrimoniul testimonial contemporan fiind cu totul excepţional prin conţinutul unic, bogat în fapte şi documente de o extremă importanţă, legat de unul dintre cele mai dramatice evenimente din istoria românească recentă, acela al deportării şi exterminării evreilor în timpul celui De-Al doilea Război Mondial. Mai mult, parcursul ei sinuos şi dramatic datorat în special tăcerii cu care a fost şi este înconjurată de la apariţie şi pînă astăzi, atît în rîndul marelui public, cît şi al unei părţi a intelectualităţii româneşti, este un alt aspect al acestei singularizări istorice şi editoriale. Publicată pentru prima oară în 3 volume la Bucureşti, între anii 1946 şi 1948, ea a fost ignorată de presa vremii preocupată mai ales să treacă suferinţele evreilor din timpul războiului sub semnul martiriului indistinct al „marii lupte antifasciste“.
Oficialii comunişti ai epocii priveau acest document cu ochii noii ideologii care preluase puterea, dar mai ales cu grijă faţă de cariera lor politică. Este uşor de înţeles, prin urmare, de ce după război, Cartea neagră a fost trecută de regi