În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Aproximativ 1000 de jucării, confiscate în P.T.F. Constanţa Sud Agigea
Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud, descoperind într-un container sosit în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din direcţia China, jucării ce nu fuseseră declarate la intrarea în ţară, cu o valoare de aproximativ 20.000 lei.
În data de 10.10.2013, ora 10.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea, controlul unui container sosit din China, pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.
În urma controlului au fost descoperite 992 de jucării, reprezentând păpuşi şi steluţe de mare, ce nu fuseseră declarate la intrarea în ţară.
Marfa, evaluată la aproximativ 20.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorului societăţii comerciale, un cetăţean român, în vârstă de 48 ani , cu domiciliul în Bucureşti, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „folosire de acte nereale faţă de autoritatea vamală”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 272 din Legea 86/2006.
Autoturism Dodge furat, descoperit în localitatea Medgidia
Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Constanţa, împreună cu poliţiştii din cadrul IPJ Constanţa au depistat în localitate Medgidia un autotur