Cristi Dulca, antrenorul momentului în Liga I, dezvăluie metoda prin care a transformat Gaz Metan Mediaş din favorită la retrogradare în spaima granzilor.
Tehnicianul Gazului are un parcurs mai bun decât Reghecampf, în ultima lună, cu victorii pe linie, în ultimele cinci meciuri oficiale
Dulca e neînvins de opt meciuri, după ce n-a strâns niciun punct în primele trei etape
Cristi, cum e să fii antrenorul momentului în Liga I?
(râde) Fericit. Sunt bucuros că am reuşit să câştigăm cu echipa care n-a pierdut de aproape un an (n.r. Petrolul) şi culmea, tot cu Gaz Metan a cedat şi atunci. Mă simt fericit pentru că jucătorii pe care îi antrenez, chiar dacă au pierdut primele etape, nu şi-au pierdut încrederea în ei şi au dat dovadă de mobilizare.
Ce le spuneai când echipa pierdea meci după meci?
Am stat mult de vorbă cu ei. Le-am spus tot timpul că locul nostru nu este acolo, ci e mult mai sus în clasament.
Te-ai temut că vei fi demis?
Nu! Nu m-am gândit la asta pentru că munca noastră se vedea şi ştiam că trebuie să vină şi rezultatele. Le mulţumesc şi celor din conducere pentru că mi-au dat încredere. Obiectiv privind lucrurile, am avut şapte jucători, care în mod normal erau titulari şi pe care nu m-am putut baza. Ori s-au transferat, ori erau accidentaţi. Dacă simţeam că nu pot redresa situaţia plecam singur.
Erai stresat din cauza rezultatelor?
Eram preocupat să găsesc soluţii. Discutam cu medicul, cu preparatorul fizic şi încercam să vedem unde este problema.
A fost cea mai grea perioadă a ta ca antrenor?
Aceasta a fost cea mai grea, da. Dar mă bucur că am trecut-o alături de grupul unit de jucători. Am preluat o echipă şi când a început campionatul a trebuit să improvizez.
Acum e cea mai bună perioadă?
E o perioadă bună a noastră,