Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci lei pentru un învățământ gratuit

Publicat in Ceahlaul, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

* mai mulți părinți de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Piatra Neamț au fost interpelați de copii, care le-au cerut 5 lei, necesari pentru cumpărat mingi * „Acești bani se cer, dar este la alegerea părinților dacă vor să-i dea”, a declarat directoarea Ermilia Chiruț * „Este o problemă, dacă se percep bani în mod obligatoriu copiilor care nu sunt membri ai asociației”, a precizat „generalul” Viorel Stan Gratuitatea învățământului este demonstrată din ce în ce mai mult și părinților din Neamț începând cu primele săptămâni de școală. Mai mulți părinți de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Piatra Neamț au fost interpelați de copii, care le-au cerut 5 lei, necesari pentru cumpărat mingi, de handbal, în cazul acesta, ca și alte materiale auxiliare necesare desfășurării orelor de sport. Bani ceruți de cei care se ocupă cu orele de sport. Că lucrurile sunt organizate, o demonstrează că există reguli stricte în cazul în care sunt doi frați înscriși la aceeași școală, banii vor fi plătiți doar pentru copilul mai mare. Adică, vor plăti doar odată. „Cunosc situația. Este vorba despre Asociația Sportivă a școlii, care are Personalitate Juridică și poate cere membrilor ei bani pentru tricouri, mingi și alte auxiliare necesare activităților sportive organizate de asociație. Acești bani se cer, dar este la alegerea părinților dacă vor să-i dea. Este benevol, nu este nimeni obligat. Ca să nu mai existe discuții am să cer profesorilor să nu mai strângă niciun ban”, a spus prof. Ermilia Chiruță, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Piatra Neamț. Semn că lucrurile sunt cunoscute, organizate și că există o mică presiune pe părinți. Dai banii, e OK, probabil cândva, undeva s-au tăiat și chitanțe. Nu-i dai… cine știe. Interesant este faptul că mare majoritate a părinților habar nu au de existența unei asociații sportive din cadrul școlii, nu au fost întrebați dacă vor să-și înscrie copiii în

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tricolorii la Euro 2024: Naţionala a ajuns la stadion pentru meciul cu Ucraina. Echipa de start

News.ro acum 26 minute
Naţionala României a ajuns la stadionul din Munchen pentru meciul cu Ucraina, din grupa E a Campionatului European de fotbal. Tricolorii au inspectat gazonul, în aplauzele publicului. Selecţionerul Edward Iordănescu mizează pe următorul “11” de star

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum o ora
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

ALEGERI LOCALE 2024 - Radu Mihaiu: Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală / Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală, el precizând că alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete.

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 3 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 5 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Politician AUR, mort într-un accident de motocicletă alături de iubita lui. Ce a cauzat tragedia

Ziare.com acum 54 minute
Un membru AUR din județul Iași a murit luni, 17 iunie, într-un accident de motocicletă. El conducea autovehiculului, iar iubita lui era pasager. În tragedia a murit și un al treilea om, lovit de motocicletă, potrivit poliției Iași. Paul Lucian Ionaș

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°