Reţeaua românească la Bruxelles merită consolidată, şi asta nu numai în perspectiva anului 2019, când vom fi la cârma Uniunii Europene pentru şase luni, ci pentru că e o chestiune de interes naţional. Nu poţi cuprinde bogăţia de informaţie în materie de politici europene - şi în consecinţă nu poţi dobândi influenţă pe măsură – dacă nu ai un sistem de vase comunicante între Parlament, Comisie, Consiliu, autorităţile naţionale şi sectorul privat - din România şi din cel reprezentat la Bruxelles.
O reţea funcţională este de nepreţuit căci componentele reţelei îşi cresc fiecare influenţa prin cooperare: altfel lucrează un europarlamentar când cunoaşte interesele industriale ale ţării sale în detaliu, altfel lucrează Reprezentanţa când e informată la rându-i de posibile mişcări noi în cadrul Comisiei Europene sau în Parlamentul European, altfel înţelege industria să se mobilizeze când primeşte semnale de la reprezentanţii noştri de la Bruxelles că urmează o reglementare în domeniul sectorial cu pricina, ş.a.m.d. Aşadar, reticenţa colaborării nu îşi are locul, mai ales în contextul în care exemplele europene de reţele de succes, că vorbim de reţeaua germană, poloneză, spaniolă sau olandeză, ca să numim câteva, ne arată că se poate, şi că România are numai de câştigat din acest joc informal dar bine organizat.
Începuturile unei reţele bruxelleze româneşti sunt deja marcate, singura chestiune râmâne consolidarea şi dilema "curtatului": cine merge şi curtează pe cine, români activi din instituţii şi sectorul privat să meargă spre Reprezentanţă, comisar, europarlamentari, sau invers? Opinia noastră e că acest dialog trebuie dus în ambele sensuri: dacă avem de câştigat din unirea forţelor, am greşi să nu începem din mândrie să ne coordonăm serios în ecuaţia politicilor europene.
Avem nevoie de cât mai mulţi români conştienţi de interesul naţional şi de p
