;n România, femeile care au avut cancer şi cărora sânii le-au fost tăiaţi pot doar să mai spere. Să spere că, dacă au avut puterea să câştige lupta cu boala, o vor câştiga şi pe cea cu propria suferinţă emoţională. În Iaşi, an de an, peste o sută de cazuri noi de cancer mamar sunt luate în evidenţă de Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi, iar niciun sfert dintre femeile mutilate nu-şi permit să-şi reconstruiască sânul sau sânii pierduţi.

Dormea îmbrăcată, să nu fie nevoită să-şi vadă lipsa

O handicapată. Aşa s-a văzut ani la rând Cosmina Petrea, o ieşeancă frumuşică, odată foarte încrezătoare în ea, în vârstă de 42 de ani. Şi-a creat singură această imagine dură despre propria persoană, iar oglinda-i devenise cel mai mare duşman. S-a rugat mult înainte de mastectomie pentru viaţa ei, iar acum trăieşte. S-a obişnuit greu cu gândul că sânul drept nu mai are pereche, şi a simţit din prima clipă în care s-a privit că şi-a pierdut feminitatea şi încrederea în sine. Au urmat prejudecăţile oamenilor, teama de a mai comunica, de a se apropia de cineva. Au fost nopţi în care dormea îmbrăcată cu hainele de peste zi, doar pentru a nu mai fi nevoită să se dezbrace şi să se vadă mutilată. „Un amalgam de sentimente, pe care nu le pot descrie. Cât de mult rău poate face un lucru atât de bun... Poate sunt dură, dar operaţia salvatoare m-a şi ucis. Ciudat, nu?“, se întreabă mereu Cosmina. E fericită că a scăpat de cancer, că mâinile nu-i vor mai fi înţepate, că are păr, sprâncene şi gene... Dar e furioasă că, pentru a nu muri, a trebuit să renunţe la feminitate. Patru ani de încercări şi de suferinţă. Abia anul acesta, Cosmina a reuşit să-şi reconstruiască sânul, la o clinică privată. Până să ajngă aici, dumul a fost foarte greu. „După ce am făcut operaţia de extirpare a sânului, am plecat în Germania. Am lucrat ca femeie de serviciu. Sunt divorţată, aşa că nu