Încă din timpul Daciei romane, în rândul populaţiei care locuia pe actualul teritoriu al Timişoarei, la fel ca în întreg teritoriul bănăţean, alături de cultele păgâne ale populaţiei daco-romane, a început să se răspândească noua religie creştină, oficializată prin Edictul din Milan, promulgat de împăratul Constantin cel Mare în anul 313. Răspândirea creştinismului a continuat şi după ce împăratul Aurelian s-a hotărât să părăsească provincia, evacuând armata şi administraţia civilă şi stabilind frontiera imperiului pe linia Dunării. Localnicii şi coloniştii care fuseseră aduşi „ex toto orbe romano”, deja romanizaţi, au rămas şi în secolele următoare sub influenţa Imperiului Bizantin şi şi-au organizat o viaţă bisericească de tip răsăritean. Împăratul Justinian înfiinţa Arhiepiscopia Justiniana Prima, sub jurisdicţia căreia se afla şi Banatul iar după anul 731 biserica creştină din Banat îşi va continua existenţa sub jurisdicţia Patriarhiei din Constantinopol. „Vita Sancti Gerhardi” relatează că voievodul Ahtum primise botezul creştin de rit ortodox în cetatea Vidinului şi a acceptat suveranitatea împăratului Bizanţului Vasile al II-lea. Mănăstirea călugărilor greci de la Morisena (Cenad), închinată Sfântului Ioan Botezătorul, este o mărturie că în voievodatul său exista o organizare bisericească şi ortodoxia era răspândită în zonă. Un istoric maghiar consemna existenţa unui centru bisericesc de rit răsăritean în aşezarea Timiş (posibil Timişoara), iar alţi istorici plasau respectivul centru în Castrensys de Tymes, aflat pe locul viitoarei cetăţi. Acest centru episcopal va fi însă desfiinţat în prima jumătate a secolului al XIII-lea.

După cucerirea maghiară, la Morisena au fost aduşi, în locul călugărilor greci, călugări catolici şi monahul benedictin Gerardo Sagredo, care a organizat în 1030 episcopia catolică a Cenadului, cu un rol important în răspâ