„Tinerii cercetători din România trăiesc un exod. Pleacă din România, mânaţi de mirajul străinătaţii, al banilor, al succesului profesional, lucruri pe care nu le-ar putea întrezări niciodată pe meleagurile noastre.“ Înlocuiţi cercetători cu medici, profesori sau ingineri. Am ascultat placa aceasta de atâtea ori încât dacă ar veni cineva şi ne-ar spune că cercetătorii români se întorc acasă, să muncească în România, le-am întoarce spatele, neîncrezători. Însă, la Iaşi, un grup de tineri, majoritatea sub 35 de ani, asta a făcut. Unii au spus că eticheta de emigrant e nedreaptă, alţii că nu pot trăi departe de casă. „Ziarul de Iaşi“ vă prezintă poveştile a trei tineri cercetători din cei peste zece care au renunţat la mirajul străinătăţii şi s-au întors la Iaşi, la IntelCentru, al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“. Să facă cercetare, fără rabat la performanţă. Să fie aproape de familiile lor sau să-şi crească propriile rădăcini. Acasă.

Plecări doar temporare

„Plecările mele în străinătate eram sigură că vor fi temporare. Nişte perioade în care să fac ceea ce trebuia să fac şi să mă întorc.“ Adina Arvinte zâmbeşte timid, spunându-mi că cercetătorilor le prieşte mai mult intimitatea laboratoarelor decât „lumina reflectoarelor“. A terminat Facultatea de Chimie, specializarea biochimie, la Bucureşti, masterul l-a făcut în Franţa, specializându-se în senzori şi biosenzori, însă deşi i se oferise posibilitatea, nu a vrut să rămână în Hexagon şi pe durata doctoratului. „Am refuzat să rămân la doctorat în Franţa, eu aş fi vrut cotutelă, dar nu se mai putea, şi s-a pus problema să fac doctoratul integral acolo. Mi s-a părut prea mult, dar până la urmă ţine de sufletul fiecăruia. De cât de mult e atras de casă, iar eu am fost atrasă. Nu am acceptat să rămân, m-am întors în România, dar de câte ori a fost posibil am plecat cu burse în Ital