Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul zilei. Ion Caramitru

Publicat in Jurnalul, luni 14 octombrie 2013 ·

Directorul general TNB

 Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) a izbutit în aceşti ani cumpliţi din punct de vedere financiar să desfăşoare un şantier amplu şi să ţină uşile teatrului deschise, cu toate inconvenientele care desigur au şi dus la nemulţumiri. În toamna anului trecut, directorul general Ion Caramitru anunţa comunitatea bucureşteană că se deschid două noi săli, Mică şi Media, cu spectacole noi. La începutul stagiunii actuale, acelaşi Ion Caramitru lansa invitaţia la inaugurarea altor noi săli, una fiind poate cea mai aşteptată: Sala Studio, unde a funcţionat mulţi ani Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”. Căci aceasta permite reluarea unor spectacole din spaţiile care au dispărut sau care sunt în reconstrucţie, permite crearea unor producţii mari, datorită posibilităţilor tehnice: scena se poate transforma în doar 20 de minute din sală de tip italian în sală de tip elisabetan sau arenă. E vorba şi de Sala Pictura, apărută pe locul atelierului de pictură al teatrului, inaugurată de curând. Sala Mare e în mari transformări. Va fi altceva, spre deosebire de ce a fost. Vor apărea şi alte spaţii de joc. Se anunţă noi premiere. În aceşti ani de renovări, refaceri, reconstrucţii, Teatrul Naţional nu şi-a încetat nici o clipă activitatea artistică la sediu. Şi se datorează unei bune organizări manageriale de care a dat dovadă directorul general, susţinut de echipa sa. Nu este deloc uşor în astfel de vremuri. Pentru consecvenţa cu care conduce Teatrul Naţional din Bucureşti, Jurnalul Naţional îl declară pe Ion Caramitru “Omul zilei”.

Directorul general TNB

 Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) a izbutit în aceşti ani cumpliţi din punct de vedere financiar să desfăşoare un şantier amplu şi să ţină uşile teatrului deschise, cu toate inconvenientele care desigur au şi dus la nemulţumiri. În toamna anului trecut, directorul general Ion Car

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 30 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 50 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Elena Lasconi este noul președinte al USR

Adevarul acum 10 minute
Elena Lasconi este noul presedinte al USR, după cele doua zile de alegeri interne.

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 42 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 2 ore
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°