Programul “Noua Casă”, destinat achiziţiei de locuinţe noi, prezentat în programul de guvernare 2013-2016 al Cabinetului Ponta, ar putea fi demarat începând cu 2014. Potrivit reprezentanţilor mediului bancar, Executivul se află în discuţii avansate cu privire la lansarea acestui nou program de susţinere a pieţei imobiliare. Totuşi, nu tot mediul financiar se arată încântat de idee, multe bănci preferând suplimentarea sau continuarea programului actual.
Există posibilitatea ca în 2014 să demareze Programul „Noua Casă”, destinat achiziţiei de locuinţe noi, au declarat oficiali ai Bancpost, pentru cotidianul PUTEREA. “Ţinând cont că piaţa imobiliară se bazează pe acest program (n.r., «Prima Casă»), credem că acesta o să continue şi în 2014. Însă, ne aşteptam ca şi restricţiile să continue. După ce anul acesta s-a decis acordarea de credite exclusiv în lei, este previzibil ca anul viitor să se limiteze finanţarea doar pentru apartamentele noi, având în vedere discuţiile existente privind Programul «Noua Casă»”, afirmă reprezentanţii băncii. Datorită cererii ridicate, aceştia se aşteaptă ca plafonul alocat tuturor băncilor pe Programul „Prima Casă” să se epuizeze până la finalul anului. “Pentru următoarea perioadă, ne aşteptam ca plafonul de 700 milioane de lei alocat până la sfârşitul anului 2013 să se epuizeze”, spun reprezentanţii Bancpost. Referitor la cererea pentru credite din actualul program, aceştia au menţionat că românii în căutare de credite pentru locuinţe încă sunt atraşi de „Prima Casă”, chiar şi după trecerea la lei, din cauza avansului redus al produsului. “Nu s-a observat o reducere a cererii de credite «Prima Casă» faţă de perioada anterioară. Acest lucru este motivat de avantajul primar al programului, şi anume al avansului de numai 5%, dar şi de evoluţia descendentă a ROBOR în ultima perioadă, care a determinat o reducere a costului total în