Scriam că volumul de articole alcătuit şi prefaţat de Cristian Livescu, “Ion Creangă în viziunea contemporanilor. De la imagine la mit”, apărută la Editura Crigarux zilele trecute – care adună în cele aproape 300 de pagini articole din presa vremii despre Ion Creangă, omul şi scriitorul – capătă importanţă şi datorită numelor care semnează aceste texte, nume ilustre în mare mare: Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Emil Gârleanu, Grigore Alexandrescu, G.T. Kirileanu, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu şi alţii. Iată cum îi descrie scriitorul Th. D. Speranţia atmosfera intimă în care stătea la masă Ion Creangă: “Comod îi plăcea să fie, mai ales când stătea la masă. Când şedea la masă, avea o mesuţă rotundă, cu trei picioare, pe care o ţinea pe pat, iar el se aşeza alăturea, răzămat cu spatele de perna de perete, iar pe sub masă se plimbau pisicile. Avea vreo nouă sau unsprezece pisici, care la vremea mesei începeau să se adune pe pat, sub masă, se vedeau cozile împrejurul mesei ca nişte steaguri. Şi toate aveau nume: Bălănica, Miţulica, Tărcata, Frăsina etc. Se suiau pe dânsul, pe umerii lui, mai ales se frecau, se ştergeau de el şi-i plimbau cozile pe sub nas. Dar el nu se supăra. Se necăjea numai, când nu erau cuminţi şi îndrăzneau să fure, să-şi ia singure mâncare; atunci le bătea. De mâncat, mânca bine Creangă. Când te pui la masă, zicea el, mănânci cât se cade şi cât îţi trebuie, altfel nu se cheamă masă, se cheamă numai zămoreală. Spuneau prietenii lui că într-o zi, mergând la Ungheni, la Prut, în vacanţa mare, într-o dimineaţă a mâncat vreo zece ouă fierte, o strachină de prune şi un căuş de păpuşoi fierţi, iar la amiază, când a sosit trenul din Iaşi şi au venit şi cucoanele, soţiile prietenilor cu mâncare, Creangă a stat şi el la masă şi a mâncat din toate şi bine”. În sfârşit, se poate vorbi de “sindromul Creangă”, al omul