Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezertorii din PPDD nu se tem de represaliile lui Dan Diaconescu

Publicat in Romania TV, luni 14 octombrie 2013 ·

După ce Dan Diaconescu a anunţat că PPDD va acţiona în instanţă pe parlamentarii care au părăsit partidul şi care ar trebui să plătească, potrivit unui document semnat înainte de alegeri, 2.000.000 euro daune, cei vizaţi nu par speriaţi de perspectiva unui proces. Astfel, Cezar Cioată şi Radu Popa susţin că documentul respectiv pe care l-au semnat este lipsit de forţă juridică.

Fostul lider al deputaţilor PPDD, Radu Popa, actualmente membru PSD, crede că documentul prin care se angaja să plătească 2.000.000 € nu a fost menit să lege din punct de vedere juridic candidaţii PPDD de partid, ci era mai degrabă o formă de presiune exercitată de către Dan Diaconescu.

"Este o declaraţie care nu va produce niciun efect juridic. Şi eu am semnat, şi Tudor Barbu, am semnat toţi candidaţii la Parlament această convenţie pentru Dan Diaconescu, nu ştiu dacă a vrut să ne ia banii, dar cred că a încercat o formă de presiune. Nu-i spun şantaj", a precizat Popa pentru România TV .

Un alt fost PPDD-ist, Cezar Cioată (PC), a lăsat de înţeles că mai degrabă ar putea el să depună o plângere împotriva lui Dan Diaconescu, decât invers. "Din fericire pentru mine, sunt şi jurist şi ştiu că hârtia nu are nici o valoare. Dacă Dan Diaconescu insistă, am putea să-i facem noi o hârtie. Indicat ar fi să-şi vadă de treburile lui", a declarat Cioată pentru romaniatv.net, evitând însă să dea alte detalii.

Cioată a spus că plecarea sa la PC s-a datorat faptului că membrii conducerii partidului nu au fost capabili să gestioneze activitatea grupului parlamentar în mod adecvat. "Eu am un mare respect pentru Daniel Fenechiu. Dacă el era lider de grup de la început, eu şi acum eram în PPDD", a spus Cioată. În ce priveşte aspectul financiar, Cioată a precizat că a cotizat serios la vistieria partidului atât în campania pentru alegerile locale, cât şi în cea pentru parlamentare.

C

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Silvestru Şoşoacă: Nu am avut nici cea mai vagă idee că semnăturile erau false

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile europarlamentare Silvestru Şoşoacă, plasat sub control judiciar de către procurorii Parchetului General pentru uz de fals şi fals în declaraţii, a afirmat, miercuri seară, că nu a ştiut că semnăturile pe care le-a

Asistentă de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, reţinută în dosarul morţilor suspecte

Ziua Constanta acum 5 ore
O asistentă medicală de la Spitalul "Sf. Pantelimon" a fost reţinută miercuri de procurori, pentru 24 de ore, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în dosarul deceselor suspecte de la spital. Potrivit unor surse judiciare,

Roland-Garros: Gabriela Ruse, semifinalistă la dublu

News.ro acum 2 ore
Perechea Elena Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros. Românca şi colega sa au ajuns în semifinale după retragerea adversarelor din sferturi, ru

UPDATE - Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu / A fost declarat decesul/ Circulaţia a fost reluată

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat, miercuri seară, în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu. Mai multe echipaje de intervenţie au fost la faţa locului, circulaţia fiind perturbată. De la ora 20.20, circulaţia garniturilor de metrou a fost reluată n

Ministrul german al apărării cere ca armata să fie pregătită pentru un eventual război în 2029

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat miercuri că este nevoie de consolidarea capacităţilor operative ale armatei germane, astfel încât aceasta să fie pregătită pentru un eventual război în anul 2029, transmite agenţia EFE. "Treb

27 de jandarmi şi poliţişti români, în misiune în Germania pe durata Campionatului European

Mediafax acum 3 ore
„Misiunea lor este oferirea de sprijin operaţional forţelor de ordine din Germania, prin constituirea unor echipe mixte de patrulare şi control, în proximitatea locurilor de desfăşurare a partidelor echipei naţionale de fotbal a României, precum şi

Premierul slovac Robert Fico anunţă că-l ”iartă” pe bărbatul care a încercat să-l omoare şi se declară pregătit să-şi reia activitatea la sfârşitul lui iunie

News.ro acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico, vizat într-un atentat la jumătatea lui mai, se declară miercuri pregătit să-şi reia activitatea la sfârşitul lui iunie, într-o înregistrare publicată pe Facebook, şi anunţă că-l ”iartă” pe atacator, relatează AFP. Rober

Surpriză: McDonald’s pierde un proces şi nu mai poate utiliza numele „Big Mac” în Uniunea Europeană

Mediafax acum 2 ore
Supermac’s a arătat că McDonald’s a folosit drepturile de autor pentru a preveni extinderea lanţului irlandez în blocul comunitar. Curtea a hotorât că McDonald’s nu a putut demonstra utilizarea legitimă a mărcii „Big Mac” înregistrată în 1996. Astfe

Licitații - 6 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al Condmag SA, în reorganizare, vinde proprietatea imobiliară a debitoarei compusă din teren de aprox. 5.974 mp şi construcţii situate în Localitatea Mediaş, Str. Gloria Nr. 10, Judeţul Sibiu. Proprie

Avertisment de o duritate fără precedent al OMS: "Locuitorii Fâşiei Gaza mănâncă iarbă şi beau ape uzate"

Ziare.com acum 3 ore
Oamenii din Fâşia Gaza sunt nevoiţi să bea ape uzate şi să mănânce hrană pentru animale, denunţă o reprezentantă regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Ea pledează în favoarea unei creşteri imediate a ajutorului umanitar în enclava ase

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°
Iasi
acum

20°
joi

17°/27°
vin.

19°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

21°
joi

20°/26°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/28°
vin.

17°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°