Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTEST al localnicilor în zona unde Chevron începe amplasarea primei sonde de explorare

Publicat in Mediafax, luni 14 octombrie 2013 · ·

Aproximativ 150 de localnici din Siliştea au protestat, pe toată durata zilei de luni, în faţa perimetrului din comuna Pungeşti, unde compania Chevron şi-a adus primii specialişti cu care să înceapă lucrările de amenajare a platformei unde va fi amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist.

Drumul judeţean ce tranzitează comuna Pungeşti a fost blocat, parţial, pe parcursul zilei de luni, de aproximativ 150 de persoane care au protestat faţă de intenţia companiei Chevron de a începe lucrările de amplasare a primei sonde de prospecţiuni în apropierea localităţii Siliştea.

În zonă au fost mobilizaţi imediat zeci de jandarmi şi poliţişti care au supravegheat ore întregi manifestaţia localnicilor, însă fără a interveni în rândul protestatarilor.

Pe durata desfăşurării protestului, oamenii i-au huiduit pe specialiştii aduşi de compania Chevron pentru a amenaja suprafaţa pe care se va amplasa sonda de explorare a gazelor de şist, solicitându-le acestora să plece.

"Nu suntem sub nicio formă de acord cu amplasarea vreunei sonde aici pentru că ar fi un dezastru pentru noi, cei care locuim pe aceste meleaguri. Am văzut pe internet filme cu ce au făcut în altă parte şi ce înseamnă această exploatarea a gazelor de şist. Ne vom mobiliza şi ne vom aduna şi mai mulţi pentru a nu-i lăsa să ne polueze apele şi solul", a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX Constantin Butnaru, unul dintre protestatari.

La rândul său, un alt localnic prezent la manifestaţie a solicitat prezenţa primarului care, pe parcursul zilei de luni, nu a fost la sediul primăriei din localitate.

"De ce nu are curaj să vină domnul primar să discute cu noi?", s-a întrebat Constantin Toma, un alt protestatar.

În cursul după-amiezii de luni, după ce specialiştii aduşi de compania Chevron au plecat din zonă, protestatarii s-au mutat, în număr mult mai mic,

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 33 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 57 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 42 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 50 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum 57 minute
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 35 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°