Delicata şi complicata chestiune a independenţei justiţiei, poveste eternă a frumoşilor noştri ani postdecembrişti, a aprins iarăşi, săptămâna trecută, spiritele lucide şi luminate care oficiază la Cotroceni şi la Palatul Victoria. A ieşit o înfruntare pe cinste, mai ceva ca „pâinea şi circul” care-i însufleţea şi-i făcea fericiţi şi mulţumiţi, cu două mii de ani în urmă, pe strămoşii noştri de la Râm. Prilejul n-a fost vreun triumf al nu ştiu cărui imperator, ci schimbarea procurorului Papici de la şefia nu mai ţin minte cărei secţii a DNA. Din pristolul din deal, preşedintele a sărit ca un leu - paraleu, ţipând că, umblându-se la subalternii doamnei Laura Codruţa, e aruncată în aer independenţa Direcţiei cu pricina şi a justiţiei în genere. Noi ştim prea bine cum se bate, de vreo trei-patru ani, preşedintele să apere instituţia de influenţele nefaste ale politicului. Ideea e că dl Băsescu vrea o justiţie încremenită în proiectul său, cu procurori şi judecători, neatinşi de vreo înlocuire, eterni pe post, aşa cum i-a „evaluat” şi i-a instalat dumnealui. Cadre fidele, numai muc şi sfârc, care să nu mai asculte de alte ordine şi directive, decât de cele emanate de la comandantul suprem. În disputa sa cu premierul Ponta, a spus vrobe grele, calificative şi epitete de băiat de cartier, care sună aşa de frumos în gura unui şef de republică, ce nu se mai vede prin Uniunea Europeană.

Prins în boxul din ringul responsabilei „colaborări instituţionale” cu preşedintele, dlui Ponta i-a ieşit păsărica din gură, cum că Papici e „procuror băsist”, care face dosare politice. Şi să te ţii, de-aici înainte, dezbateri publice, la preşedinţie, la parlament, pe televiziuni, prin pieţe şi prin bombele de cartier, că, adicătelea, cine e mai curat şi mai patriot, mai aprig luptător în a face din puterea judecătorească o putere reală, necontrolată politic, aşa cum se poart